A impune democraţia unor popoare cu forţa, ignorându-le tradiţiile milenare şi credinţa, e ca şi cum ai obliga un ţăran să meargă la coasă cu frac şi joben.ICitat de Ion Cristofor despre tradiție, țărani, națiune, democrație, forță, credință
Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel ca nivelul prostiei oamenilor să rămână constant în toate epocile, dar n-a prevăzut explozia demografică.ICitat de Ion Cristofor despre lucruri, dumnezeu
Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atât îţi aminteşti că erai mai viril în tinereţe.ICitat de Ion Cristofor despre bătrânețe, tinerețe
Dacă prostia ar durea, urletele din Parlament ar depăşi cu mult nivelul de zgomot admis prin lege.ICitat de Ion Cristofor despre lege, prostie
La început a fost Cuvântul. Am ajuns acum în epoca oamenilor lipsiţi de cuvânt.ICitat de Ion Cristofor despre cuvânt, început
De calomnia duşmanilor şi de invidia prietenilor nu te poţi feri, dar nu strică să fii avertizat.ICitat de Ion Cristofor despre calomnie, invidie
Mesajul oricărei publicităţi e simplu: consumă, nu gândi!ICitat de Ion Cristofor despre publicitate, simplitate
Televiziunea e templul modern al zeului publicităţii, ale cărui ritualuri sunt, din când în când, întrerupte de filme sau de diverse platitudini mondene.ICitat de Ion Cristofor despre publicitate, televiziune
Căzută într-o ticăloşie incalificabilă, ţara care îşi vinde pământul, apărat cu jertfele atâtor generaţii, îşi va pierde nu numai viitorul, ci şi orice legătură cu memoria trecutului.ICitat de Ion Cristofor despre comerț, memorie, viitor, pământ, țară
Cu suflete de sclavi nu poţi construi o ţară liberă.ICitat de Ion Cristofor despre libertate, sclavie, suflet, țară
Când îţi socoteşti duşmanii, nu uita să te pui în capul listei pe tine însuţi.ICitat de Ion Cristofor despre dușmani, uitare
Politicienii sunt cămătari ai speranţei. Îţi împrumută vorbe şi aşteaptă bani.ICitat de Ion Cristofor despre politică, împrumut, bani
Tinerii cred că bătrânii sunt proşti şi, în prostia lor, uneori au dreptate.ICitat de Ion Cristofor despre bătrânețe, prostie, dreptate
Înainte de a trage cu puşca într-un leu e recomandabil să comunici soţiei adresa notarului.ICitat de Ion Cristofor despre aventură
Spune şefului tău ce crezi despre el şi nu vei crede ce efect devastator poate avea adevărul.ICitat de Ion Cristofor despre consecințe, adevăr
Dacă câinii tăi te admiră nu e cazul să le ceri subalternilor să latre.ICitat de Ion Cristofor despre cinism, admirație
Dacă şeful îţi spune că eşti măgar, e recomandabil să te faci că nu-l auzi. Dacă auzi că soţia îţi spune măgar, du-te la orelist sau priveşteţi urechile în oglindă.ICitat de Ion Cristofor despre atitudine, șefi, soție
Nu se ştie prea bine care dintre partide deţine monopolul pe prostie, dar vom afla după alegeri.ICitat de Ion Cristofor despre politică, prostie, alegeri, bine