Ne pricepem să spunem: Cicero zice, aceasta-i părerea lui Platon, acestea sunt înseşi vorbele lui Aristotel. Dar ce spunem noi înşine? Care este opera noastră? Cum judecăm noi?Citat de Michel Montaigne
Bineînţeles că trebuie să judecăm priceperea scriitorilor şi nu moravurile lor.Citat de Michel Montaigne despre scriitori
Nu este chip înţelept să ne judecăm pur şi simplu după faptele exterioare; trebuie să sondăm în adânc şi să vedem care este resortul ce ne mişcă.Citat de Michel Montaigne despre fapte, puritate, simplitate, înțelepciune
Atâtea stări de spirit, partide, idei, opinii, legi şi obiceiuri câte afli în lume, ne învaţă să le judecăm sănătos pe ale noastre şi ne învaţă judecata să îşi recunoască imperfecţiunea şi slăbiciunea ei firească, ceea ce nu e o ucenicie uşoară.Citat de Michel Montaigne
Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis.Citat de Mihai Eminescu despre scop, geniu, posibilitate, vis, minte, lucruri, viață
Pentru a ne rosti acum în general trebuie spus că înţelegerea (intelectuală) şi percepţia senzorială merg împreună atunci când judecăm părţile muzicii.Citat de Plutarh despre înțelegere
Ca şi atunci când îi spusesem că îşi alesese o viaţă proastă. Fără viitor. Un bărbat fără niciun căpătâi. E curios cum îi judecăm pe ceilalţi şi nu ne dăm seama cât de mizerabil e dispreţul nostru până când nu ne lipsesc, până când nu ne sunt...CCitat de Carlos Ruiz Zafon
Dacă ar fi să judecăm valoarea unui artist după numărul oamenilor pe care i-a făcut fericiţi, atunci Beethoven e cel mai mare, fiindcă a adus bucurie în inimile a miliarde de semeni.Citat de Corneliu Vadim Tudor despre numere, valoare, artiști, fericire, bucurie
Noi ne judecăm pe noi înşine în funcţie de ce ne considerăm capabili să facem, în timp ce alţii ne judecă după ceea ce am făcut deja.Citat de Henry Wadsworth Longfellow despre timp
Dacă judecăm bine, e preferabil să nu fie nimic. Dacă ceva ar fi, am trăi cu spaima că ne-ar putea scăpa. De vreme ce nimic nu e, toate momentele sunt perfecte şi nule, şi este indiferent dacă ne bucurăm de ele sau nu.Citat de Emil Cioran despre frică, indiferență, vreme, nimic, rău, bine
Pentru a înţelege un copil trebuie să îl privim când se joacă, să îl studiem în diferitele sale stări emoţionale. Nu putem proiecta asupra sa prejudecăţile, speranţele şi fricile noastre proprii, sau să îl modelăm ca să se potrivească în tiparele...Citat de Jiddu Krishnamurti
Oamenii pe care începem să-i cunoaştem mai bine, nu-i mai putem judeca, căci faptele şi manifestările lor izolate le apreciem în comparaţie cu celelalte fapte ale lor. Ne pierdem, cu alte cuvinte, faţă de ei punctul de vedere omenesc, şi-i judecăm...Citat de Lucian Blaga despre fapte, față, oameni, bine
Bunica Fontaine: Toţi oamenii fac ceea ce cred că trebuie să facă, nu gândim şi nu făptuim toţi la fel şi nu e drept să judecăm pe alţii după noi înşine.Citat de Margaret Mitchell despre oameni
Să nu judecăm pe alţii, dar, când arde casa vecinului, nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc, ci chem pompierii, alerg la cişmea. Altfel, se cheamă că sunt fudul şi nu-mi iubesc aproapele.Citat de Nicolae Steinhardt despre pompieri, acasă, casă, fericire
A trăi o viaţă de dăruire înseamnă a fi prezenţi, clipă de clipă, în cadrul experienţei noastre, înseamnă a ne accepta experienţa fără a o judeca. Sau, dacă o judecăm, să ne iertăm că ne apărăm şi că respingem.PCitat de Paul Ferrini
Pentru că toţi suntem păcătoşi, trebuie să ne iubim unul pe altul, nu să ne judecăm.Citat de Richard Wurmbrand despre iubire