O altă vietate, salvată de pe epavă, ar fi vorbit fără îndoială cu aceeaşi sinceritate, dacă ar fi putut s-o facă. Este vorba de câinele care se arăta atât de furios când îl vedea pe Negoro – ură într-adevăr inexplicabilă. Dingo – acesta era...Citat de Jules Verne
Instrumentele de tortură sunt bune, deoarece asigură locuri de muncă, atât fierarilor, cât şi călăilor...Citat de Karl Marx despre muncă
Când, vorbind despre cărţi, mai spune că din ele înveţi mai mult decât din călătorii şi când îmi dă de înţeles că are o bibliotecă, îmi exprim dorinţa de a o vedea. Mă duc la omul acesta. Mă primeşte într-o casă în care, de la scară, mi se face...Citat de Jean de La Bruyère despre cărți, dans, dorință, acasă, casă, rău, oameni
Tolstoi a ştiut să se ridice până la o astfel de vigoare artistică, încât operele sale ocupă unul din primele locuri în literatura mondială. Datorită genialei interpretări a lui Tolstoi, epoca pregătirii revoluţiei într-una din ţările asuprite de...Citat de Vladimir Ilici Lenin despre forță, țară, evoluție, literatură
Într-adevăr omul este regele animalelor, pentru că brutalitatea sa o întrece pe a lor. Trăim prin moartea altora. Suntem locuri de înmormântare.Citat de Leonardo da Vinci despre adevăr, moarte, oameni
Cunoaşterea trecutului şi a locurilor de pe pământ este ornamentul hranei minţii omului.Citat de Leonardo da Vinci despre cunoaștere, pământ
Cine nu are bani, aceluia îi stau deschise trei locuri: închisoarea, spitalul şi cimitirul.Citat de Ludwig Feuerbach despre închisoare, bani
Adevărata călătorie nu înseamnă să mergi spre alte locuri, ci să ai alte priviri.Citat de Marcel Proust
Cărţile copilăriei lasă în noi, odată cu subiectul lor, imaginea locurilor şi a zilelor în care le-am citit.Citat de Marcel Proust despre cărți
Nu e bine să fii obligat să alegi între Rai şi Iad. Prieteni buni găseşti în ambele locuri.Citat de Mark Twain despre iad, prietenie, rai, bine
Priveliştea locurilor pe unde ştim că au păşit şi trăit persoane a căror amintire e cinstită, ne emoţionează nespus mai mult decât ascultarea povestirii faptelor lor sau lectura scrierilor lor.Citat de Michel Montaigne despre amintire
Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac şi vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belşug şi de trecere a oştilor... Apţi pentru cea mai înaltă civilizaţie şi siliţi de a trăi de la o bejenie la alta. Oricare...Citat de Nicolae Iorga despre risipă, națiune, civilizație, lege, acasă, clipă, lume
Luptau cu lunga fustă înaltele lor tocuri, Aşa că, după locuri şi vânt, din când în când, Vedeam întotdeauna piciorul luminând Şi cât iubeam aceste-nşelătoare jocuri!Citat de Paul Verlaine despre jocuri, râs, români, lume
El nu voi să o ducă pe jos acasă la tată-său, ca să nu ostenească, fiindcă o vedea că era puţintică la trup încât ar fi băut-o într-un pahar de apă, şi aşa de subţirică de parcă era trasă prin inel. El o povăţui să se urce în pomul de lângă...Citat de Petre Ispirescu
Ajungând la moşia Gheonoaiei, făcu întrebări ca şi la moşia Scorpiei, şi primi asemenea răspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de în câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Şi iarăşi supărat, plecă cu barba albă până la brâu, simţind că îi cam...Citat de Petre Ispirescu
Se pregătiră de plecare, se îmbrăţişară cu femeiele şi, după ce-şi luară ziua bună unul de la altul, porni, lăsându-le suspinând şi cu lacrămile în ochi. Ajunseră în locurile unde era moşia Scorpiei; acolo găsiră oraşe; pădurile se schimbaseră în...Citat de Petre Ispirescu
Nu trecu multă vreme, şi iată că muri şi călugărul. Îl îngropă George şi pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse şi se mai tângui o toană, se hotărî să iasă la lume; căci nu-i mai plăceau locurile acelea, unde murise mă-sa şi...Citat de Petre Ispirescu
Merseră la fântână, băură apă de se răcoriră şi priveau cu nesaţiu cum se lasă cerul în depărtare pe pământ, şi ar fi dorit să meargă până la sfârşitul pământului, să vază cerul din apropiere, sau măcar până vor da de locurile acelea unde pământul...Citat de Petre Ispirescu
Făt-Frumos descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase...Citat de Petre Ispirescu
Intrând în camările femeilor, bomboni la fiecare câte ceva din gură, şi pe fiecare le lovi uşor cu toiagul pe spinare, apoi ieşi. Una după alta ele născură până dimineaţă. Când veni împăratul a doua zi şi auzi orăcăitul copiilor de-i împuiase...Citat de Petre Ispirescu