Caută în citate: natura, pagina 20
1690 citate
Există printre realităţile care ne stau în faţă, unele în puterea noastră şi altele independente de voinţa şi puterea noastră. Ţin de noi părerea, impulsurile, dorinţa, aversiunea, într-un cuvânt, tot ceea ce reprezintă propria activitate. Sunt în...
Citat de Epictet despre voință, obstacole, putere, cărți, cuvânt, faimă, activitate, dușmani, natură, fațăÎi cunosc pe oameni şi de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos şi întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creştinism şi celelalte religii...
Citat de Napoleon Bonaparte despre religie, dumnezeu, creştinism, oameni, istorie, natură, adevăr, sentimente, idee, posibilitateRăul fizic a fost, cu siguranţă, permis de Dumnezeu şi se poate spune că, într-un anume sens, a fost chiar voit de Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu nu l-a voit de dragul lui, ci el a voit un univers, o ordine naturală, care, presupune cel puţin...
Citat de Augustin de Hipona despre ordine, pedeapsă, univers, dumnezeu, rău, perfecţiune, creație, posibilitate, natură, plăcere
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














