Cu toții vrem să fim iubiți pentru ceea ce suntem. Dar nimeni nu este dispus să iubească pe altul pentru ceea ce este.CCitat de Corina Abdulahm Negura despre iubire
Nu renunța niciodată la un vis doar pentru timpul necesar pentru a-l realiza. Timpul va trece oricum.ECitat de Earl Nightingale despre vis
Nu cerem unei flori vreun motiv special pentru existența ei. Ne uităm doar la asta și suntem capabili să o acceptăm ca fiind ceva diferit pentru noi înșine.GCitat de Gwendolyn Brooks despre flori
Nu citiți cărți bune, pentru că acelea foarte bune sunt atât de numeroase încât nu vă va ajunge viață măcar pentru a le răsfoiTCitat de Theofil Simenschy despre cărți
CUVÂNTUL MAMĂ este primul pe care omul îl pronunţă, primul pe care-l înţelege, primul pe care-l consideră sfânt, cu mult înaintea cuvântului Dumnezeu. Fără cuvântul mamă, nici cel de Dumnezeu nu are sens pentru om, pentru că şi unul şi altul...GCitat de George Budoi despre mamă
Acelaşi SOARE încălzeşte şi dă lumină şi pentru oamenii buni, şi pentru cei răi.GCitat de George Budoi despre soare
Dumnezeu a înzestrat FIECARE SPECIE DE ANIMALE cu câte o ÎNSUŞIRE DEFINITORIE: ALBINEI i-a dat însuşirea de a face miere; ARICIULUI i-a dat ţepii, pentru a se apăra; BALENEI ALBASTRE i-a dat mărimea, fiind cel mai mare animal de pe Pământ, cu o...GCitat de George Budoi despre animale
Sunt un om programat, trebuie să răspund pentru fiecare minut pe care l-am irosit.Citat de Eugen Barbu despre oameni
Teologia n-a mai păstrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei.Citat de Emil Cioran despre religie, respect, dumnezeu
Gândul morții să-ți slujească în orice clipa pentru a înțelege prețul vieții.Citat de Nicolae Iorga despre moarte, clipă, viață
Cheia iubirii a fost aceea care i-a deschis mâna lui Dumnezeu pentru a da la iveala făpturile.Citat de Toma de Aquino despre iubire, dumnezeu
Scrisul, pentru mine, este doar gândire prin degetele mele.Citat de Isaac Asimov despre filozofie, scris, cugetare
Noi suntem pe Pământ pentru a face bine altora.Citat de Wystan Hugh Auden despre oameni, pământ, bine
Eroii nu mor niciodată pentru națiunile din care s-au născut sau pe care, cu spiritul lor creator, le-au plăsmuit din nou.Citat de Giosue Carducci despre virtute, națiune, eroism, spirit, naștere
Un om nu trebuie să îmbrățișeze profesiunea de artist înainte de a fi recunoscut înlăuntrul sau o vie pasiune pentru natură.Citat de Jean-Baptiste Camille Corot despre oameni, pasiune, artiști, natură
Te iubesc și te voi iubi toată viața, iar dacă și după moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna.Citat de Dante Alighieri despre iubire, moarte, oameni, viață
Doar viața ce o trăim pentru alții este o viață ce merită să fie trăită.Citat de Albert Einstein despre viață
Cel mai trist în dragoste este nu numai că dragostea nu durează pentru totdeauna, dar că și disperarea pe care o cauzează este ușor dată uitării.Citat de William Faulkner despre durere, disperare, iubire, tristețe
Să nu te strădui pentru a dobândi plăcerea, ci să-ți afli plecarea în străduință însăși.Citat de Andre Gide despre plăcere