
Caută în citate: traim, pagina 5
476 citate


Domnul Albert a formulat, încă de la sosirea mea, un proiect a cărui realizare nu mi se pare imposibilă. Anume, el vrea să adune de la prieteni buni, care să contribuie fiecare numai cu 1 ducat pe lună, ceea ce ar face 10 ducaţi lunar, mai precis...
Citat de Wolfgang Amadeus Mozart despre idee, prietenie, realitate, lună, simplitate, zi de naștere, bine, viațăSă afle Mileniul III: vă învârtiţi într-o lume în care spiritul valorii şi respectul faţă de valoare au cam dispărut. Trăim o epocă a amatorismului, trăim o înclinare pe topogan spre facil, spectatorul este dus spre lucruri facile, vulgare,...
DCitat de Dem Rădulescu despre faimă, vulgaritate, celebritate, istorie, respect, modă, talent, iubire, valoare, spirit
Prezentul este inepuizabil, pentru că şi viaţa este. Dar şi trecutul este un enigmatic tărâm al fericirii. Acest trecut-fericire nu ştiu cui îl datorăm: orice existenţă, cât de mizerabilă, îl cunoaşte. Căci, mi-e limpede, sunt două vieţi: într-una...
Citat de Horia Roman Patapievici despre trecut, fericire, viață, prezent, zbor, sens, moarte, existență, nimicSuntem dovada vie a nemuririi, dar şi dovada vie a unei frici care ne împiedică să trăim nemurirea prin cel mai frumos sentiment: iubirea. Aşadar, ne trăim doar viaţa asta scurtă, acordând valoare inestimabilă lucrurilor care ne-au amăgit în cel...
Citat de Ionuț Caragea despre imortalitate, sentimente, posibilitate, valoare, frumusețe, iubire, viață
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














