Caută în citate: ajuns, pagina 12
940 citate
Florile pe care le-ai primit mă fac să sufăr mult. De atâta suferinţă nici nu pot măcar descifra despre ce flori era vorba. Şi ele se află acum în camera ta. Dacă aş fi într-adevăr dulapul, m-aş muta, aşa, deodată, ziua în amiza mare, din camera...
Citat de Franz Kafka despre flori, zi de naștere, grădină, salariu, zi, suferință, frumusețe, adevărNu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe...
Citat de Franz Kafka despre foc, pompieri, șefi, posibilitate, haine, întuneric, scris, frică, început, fericireOmul dionisiac prezintă o oarecare asemănare cu Hamlet: amândoi au aruncat odată o privire cuprinzătoare în esenţa lucrurilor, au ajuns la cunoaştere şi le este scârbă de acţiune; căci acţiunea lor nu poate schimba întru nimic esenţa veşnică a...
Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre esențial, ridicol, naștere, acțiune, cunoaștere, spirit, schimbare, lume, oameni, nimicÎn cunoaşterea adevărului este important să-l avem, nu din ce impuls l-am căutat, pe cel care l-am găsit. Dacă spiritele libere au dreptate, spiritele legate n-au dreptate, indiferent dacă primele au ajuns la adevăr prin imoralitate, iar celelalte...
Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre spirit, adevăr, imoralitate, moralitate, cercetare, dreptate, tradiție, eșec, noroc, reguliAm ajuns la convingerea că cine vrea să scrie bine, ca artist, colorist, ca om de simţuri şi plăsmuitor de imagini, acela trebuie să descrie, iar nu să analizeze... În fond, arta noastră are menirea să facă vizibile, interesante şi mai cu seamă...
Citat de Guy de Maupassant despre ajutor, artiști, suflet, artă, artă fotografică, viață, oameni, bineCând bunica spunea vreo poveste, el o tot întreba dacă-i adevărat. Pe urmă îşi punea ochelarii bunicii şi vorbea ca ea; o îngâna foarte bine şi toţi râdeau. În scurtă vreme a ajuns să imite în vorbă şi în mişcări pe toţi vecinii. Imita mai cu...
Citat de Hans Christian Andersen despre inteligență, povești, urâțenie, vreme, adevăr, inimă, lume, bine
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














