Caută în citate: cos
4023 citate
Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la...
Citat de Petre Țuțea despre credință, animale, consolare, viziune, absurd, moarte, religie, oameni, caracter, știință
Poţi fi ninsoare. Pulbere fină. Rouă. Târâitor ca omida. Atom aţipit. Dar păcat Că eşti orişicine, cum îţi convine – Şi numai făptura ta, de om, n-ai păstrat. Poţi fi ochiul al treilea, roata a cincea – Cum ţi-i comod, surâzând...
Citat de Renata Verejanu despre atomi, tăcere, sănătate, ochi, flori, păcat, poeți, toamnă, îngrijorare, copii
Oare cresc eu sau universul se micşorează? Sau poate şi una şi alta? Câtă deosebire faţă de contemplările siderale atât de dureroase din adolescenţă. Prin ele mă simţeam absolut fărâmiţat, topit în elementul în care credeam la modul romantic pe...
Citat de Salvador Dali despre emoții, fidelitate, absolut, melancolie, adolescență, univers, vreme, față
Universul va continua, fără îndoială, să se mai dilate un timp. În ceea ce priveşte soarta lui după acest moment, modelul standard face o profeţie echivocă: totul depinde de densitatea cosmică – dacă este mai mare sau egală cu o anumită valoare...
Citat de Steven Weinberg despre profeție, univers, critică, critică literară, îndoială, destin, valoare, timp