E timpul să conştientizăm în fine că Dumnezeu ne-a dat ceva preţios: gura cu limba.OCitat de Omraam Mikhael Aivanhov
Se întâmplă chiar celor mai mari înţelepţi, celor mari mari sfinţi să cunoască momente de frământare, agitaţie, dar ei sunt conştienţi, simt de îndată că vibraţiile lor s-au schimbat şi restabilesc imediat armonia.OCitat de Omraam Mikhael Aivanhov
Eu-l nostru, adevăratul Eu, nu locuieşte aici; el e foarte departe în afara corpului nostru, el locuieşte în soare. Dar el are legături cu micul eu iluzoriu, aici, pe pământ, şi de fiecare dată când reuşim să stabilim conştient comunicaţia între...OCitat de Omraam Mikhael Aivanhov
Indiferent de ceea ce tu percepi, fii conştient că există o, realitate mult mai vastă, care în această clipă îţi scapă.PCitat de Paramahansa Yogananda
În momentul în care priveşti în ochii oamenilor, fii conştient că primeşti prin intermediul privirii lor un mesaj de la Dumnezeu.PCitat de Paramahansa Yogananda
Simplul fapt de a gândi că nu suntem liberi este suficient pentru a ne împiedica să conştientizăm că în esenţă suntem de-a pururi liberi.PCitat de Paramahansa Yogananda
Fii în permanenţă conştient de ideea perfecţiunii tale în Dumnezeu. Aurul rămâne aur chiar dacă este îngropat în pământ de-a lungul anilor.PCitat de Paramahansa Yogananda
Modul tău de a gândi şi fluxul de graţie divină ce se va manifesta în viaţa ta este determinat de profunzimea conştientizării Sinelui fiinţei tale.PCitat de Paramahansa Yogananda
Poţi să te deştepţi şi amânând la infinit abordarea deşteptăciunii altora, dar nu vei fi niciodată conştient cât de mult te-ai deşteptat.PCitat de Patrick White despre infinit
Relaţia cu sufletul pereche este o explorare a dinamicii egalităţii, a respectului şi încrederii reciproce. Este o relaţie matură şi iubitoare pe plan conştient.PCitat de Paul Ferrini
Vă îndemn să intraţi într-o relaţie cu încetul şi pe deplin conştienţi, ca să nu renunţaţi complet la voi înşivă. Dorinţa de a-i face plăcere celuilalt, de a fi plăcut şi acceptat, de a fi iubit şi adorat, depăşeşte foarte repede graniţele şi...PCitat de Paul Ferrini
Pentru a învăţa într-un mod mai blând, alege-ţi un partener care nu îţi apasă deodată pe toate butoanele. Alege un partener care doreşte o relaţie conştientă şi care vrea să-şi asume responsabilitatea pentru a-şi privi în faţă fricile. Alege un...PCitat de Paul Ferrini
Devino conştient de autoagresiune, iartă-te pentru ea şi învăluie rana în dragoste. Aceasta este reţeta pentru vindecare.PCitat de Paul Ferrini
Devotamentul faţă de sine eliberează indivizii pentru a deveni ei înşişi şi pentru a se întoarce, într-un mod conştient, la adevărata perfecţiune.PCitat de Paul Ferrini
Dacă ai putea fi conştient de toate sentimentele tale şi să le comunici fără să te judeci, nu ai mai crea un rezervor subconştient de sentimente reprimate.PCitat de Paul Ferrini
Relaţia cu sufletul pereche cere o comunicare perfectă care se învaţă în general prin procesul de iertare din cadrul relaţiilor anterioare, mai puţin conştiente.PCitat de Paul Ferrini
Când te trezeşti în fiecare zi, conştientizează că Dumnezeu este Tot ce există. Fii blând cu frica ta şi cu cea a altora şi aminteşte-ţi că frica apare numai când uiţi cine eşti.PCitat de Paul Ferrini
Prieten al meu, eşti deja iluminat. Deja te afli în siguranţă deplină. Deja ai pacea minţii, cât şi toate resursele necesare pentru a-ţi împlini scopul creator. Există un singur lucru pe care nu-l ai: conştienţa că toate acestea sunt adevărate.PCitat de Paul Ferrini