Caută în citate: omenire, pagina 273
7562 citate
Existenţialismul, acum, la distanţă de câteva zeci de ani, apare deplorabil. Şi începând nu de la numele mici, ca Sartre, dar chiar de la cele mai mari, ca Heidegger... Heidegger aparţine unei tradiţii filozofice care trece prin partea cea mai...
Citat de Ioan Petru Culianu despre moarte, tradiție, meditație, păcat, greșeală, nume, oameni, dumnezeuDouă zile şi două nopţi au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau nişte ţărani lipsiţi de importanţă. Se aflau acolo mii de inşi sub paza câtorva soldaţi înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile...
Citat de Ioan Petru Culianu despre noapte, țărani, zi, exemplu, întrebare, întuneric, nume, timp, oameni, bineE necesar să constatăm că oamenii simpli apreciază stilul Tozgrec, capabil să le asigure, deocamdată, o hrană îndestulată şi să le insufle speranţa într-un viitor pământesc în care pacea şi libertatea vor fi cât de cât menţinute sub constrângerea...
Citat de Ioan Petru Culianu despre stil, pace, adevăr, necesitate, viitor, libertate, speranță, oameniDiferenţa dintre sensuri e lesne de sesizat. Pentru filozoful Nietzsche, fragmentul lui Heraclit înseamnă că devenirea n-are nici o dimensiune teologică, e inocentă. Concepţia ludică despre fiinţa care nu este decât devenire îşi află un corolar la...
Citat de Ioan Petru Culianu despre inocență, cugetare, morală, știință, ființă, nevoie, artă, artă fotografică, lume, oameniLa vârsta de şaptezeci şi doi de ani, Al-Kindi, marele, veneratul, omul cel mai de seamă al Islamului după Profet, dispăru în nimic. Nu i s-au mai găsit nici turbanul, nici brăcinarul, nici carnea, nici oasele. Se volatilizase pur şi simplu,...
Citat de Ioan Petru Culianu despre mister, credință, absența, vârstă, puritate, simplitate, oameni, nimicAl-Kindi avea peste treizeci de ani când s-a retras pe ţărmul mării ca să mediteze la aceste lucruri; şi din acea perioadă datează opera sa despre Configuraţiile Lucrurilor Gândite, Al-Jawami' al-Fikriyah. Căci constatase că lumea aceasta...
Citat de Ioan Petru Culianu despre existență, animale, animale de companie, suflet, stele, cer, lucruri, lume, oameniOamenii există în grade diverse; or, cea dintâi însuşire pe care-o avea Miss Emeralds era să sugereze că ea exista doar din întâmplare şi fără să aibă propriu-zis această intenţie. Într-adevăr, până şi cel mai nesemnificativ gest al ei părea să-i...
Citat de Ioan Petru Culianu despre intenție, minune, scriitori, esențial, prietenie, lume, oameni, adevărGuzgan afirma că rebelii nu trebuie să-şi facă prea multe iluzii: soarta Jormaniei a fost, este şi va fi în mâinile Imperiului. În consecinţă, trebuiau să încerce cu orice preţ să fie pe placul Maculburgului şi să constituie un guvern maculist sau...
Citat de Ioan Petru Culianu despre consecințe, ideologie, guvernare, schimbare, acțiune, păcat, posibilitate, destin, voință, oameniÎn rezidenţa Bromwall, unde am locuit în ultimele luni, în timpul nopţii (şi poate că şi în timpul zilei, numai că atunci nu se observă), e un zgomot supărător, uneori într-adevăr intens, cauzat de sistemul de ventilaţie sau de ceva de genul ăsta....
Citat de Ioan Petru Culianu despre cuplu, căsătorie, povești, timp, vinovăție, siguranță, adevăr, oameni, bineOamenii neguţătoreau activ toate astea, căci legenda lui Tozgrec devenise cel mai important obiect de curiozitate al întregii omeniri: izvor de speranţă pentru unii, ea constituie un motiv de îngrijorare pentru toate puterile instalate, laice şi...
Citat de Ioan Petru Culianu despre secret, îngrijorare, curiozitate, pericol, țară, dreptate, oameni, speranță, început, adevărPradă jubilaţiei constante a contopirii cu Tara, Zeiţa Verde, Calul Alb îşi urmă cursa fără de oprire. Împovărat de două taine formidabile, dintre care una atât de îngrozitoare încât nimeni n-o cunoştea, el alerga printre oamenii care, ocupaţi cu...
Citat de Ioan Petru Culianu despre foame, principiu, eternitate, conștiință, suflet, țară, oameni, nimic
Citat de
Citat de
Citat de 














