Caută în citate: popor, pagina 28
1067 citate
Eliberarea poporului, constituţia, feluritele libertăţi, măreţia statului, patriotismul, cea mai buna rânduială socială, toate sunt numai poleieli sub care se ascund invidia, iubirea de putere, orgoliul, trândăvia, disperarea. Urmările acestor...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre patriotism, mândrie, disperare, iubire, invidie, ură, luptă, putere, dumnezeuSufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpâniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste...
Citat de Liviu Rebreanu despre națiune, minune, sănătate, dans, destin, credință, lume, suflet, inimă, nimicBarbu Dolinescu: Sloganurile sunt pentru cei ce umblă să înşele mulţimile. Noi nici nu ne-am apropiat încă de ele, iar când vom merge în mijlocul poporului, nu-i vom făgădui nimic, ci îl vom învăţa să muncească şi să lupte. Politicienii pot să...
Citat de Liviu Rebreanu despre politică, credință, luptă, demnitate, origine, critică, critică literară, viitor, învățătură, nimicBarbu Dolinescu: Politica e urâtă sub orice formă se prezintă, dar cea mai scârnavă e aceea care încurajează laşitatea omului, care trăieşte din minciună şi trădare, care înşeală cu ştiinţă pe cei ce cred în cuvinte sonore fără conţinut, care...
Citat de Liviu Rebreanu despre încurajare, lașitate, trădare, urâțenie, caracter, viitor, minciună, știință, politică, oameni
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














