O lumină prea puternică poate fi fatală celui obişnuit să gândească la lumina lumânării.Citat de Mariana Fulger despre cunoaștere, lumină
Adevărul nu va fi niciodată departe de buna credință a insului, a celui care săvârșește ceva bine în folosul Celuilalt.Citat de Gheorghe Sarău despre înțelepciune, credință, adevăr, bine
Mare, mare păcat să tulburi durerea celui întristat.Citat de Nicolae Mareș despre păcat, durere, meditație
Sărăcia bate în ușa celui care împarte mai mult decât poate.Citat de Nicolae Mareș despre sărăcie, meditație
Dă-i stima cuvenită celui care în a lui viață a produs numai carate.Citat de Nicolae Mareș despre respect, meditație, viață
Poezia nu aparţine celui care a scris-o; ea este următoarea lume a celor care și-au abandonat visul.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre vis, scris, poezie, lume
E complicat să cunoști sufletul cuiva, dar mai complicat e să te cunoști pe sine deschizându-te în sufletul celuilalt.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre suflet
Om bun este omul cu sufletul mare; sufletul lui e mai mare decât punga celui bogat. Din firimitura de pâine rămasă, el hrănește păsările cerului pentru a-și bucura sufletul și a-i revigora zborul pe drumurile norilor pe unde umblă vântul.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre suflet, zbor, bogăție, oameni
MAFIA POLITICO-MEDIATICĂ DIN ROMÂNIA (partea I). Mafia politico-mediatică din România are o lungă istorie. Las la o parte organele de presă de partid oficiale (ziare, situri etc.), care sunt subordonate şi aservite partidelor pe care le servesc....GCitat de George Budoi despre politică
Ești îndrăgostit de viață când iubesti; esti vârtejul unui veac la picioarele celuilalt, strigi viața până sângerezi cuvintele îngerilor care au crescut in zâmbetul ei sau al lui.ŞCitat de Ştefan Radu Muşat despre iubire