Harry aproape că uitase că rezultatele examenelor nu fuseseră anunţate. Spre marea lor surprindere, Ron şi Harry trecuseră examenele cu note mari. Hermione era prima din an, desigur. Chiar şi Neville absolvise anul, nota bună de la Ierbologie...Citat de Joanne K. Rowling despre păcat, pietre, prostie, viață
Pentru a avea succes trebuie să ne străduim cu toţii ca să eliminăm acele limite autoimpuse care ne opresc dezvoltarea.Citat de Jim Rohn despre evoluție, limite, succes, fericire
Orice persoană care îţi spune să fii realist ar trebui eliminată din lista invitaţilor.Citat de John Eliot
Când bolnavii veneau la Iisus pentru a fi vindecaţi, ei cunoşteau deja puterea Sa uriaşă şi aveau o încredere nemărginită în El. Tot ceea ce El spunea era crezut şi simţit de către bolnavi. Iar Iisus, împreună cu cei care-I solicitau ajutorul,...JCitat de Joseph Murphy
Să luăm exemplul unui copil care adună 3 şi cu 3, dar scrie pe tablă 7. Profesorul afirmă, însă, că 3 şi cu 3 fac 6; elevul îşi corectează greşeala, dar nu pentru că aşa a spus profesorul, ci pentru că acesta este adevărul matematic. Tot la fel,...JCitat de Joseph Murphy
Acum, când ştiţi că subconştientul reacţionează prompt la orice sugestie şi vă poate împlini orice dorinţă, puteţi elimina orice fel de angoasă şi obsesie, cultivând cu fervoare exact opusul ei.JCitat de Joseph Murphy
Orice obstacol în calea afirmării voastre îşi are rădăcinile în minte. Împăcaţi-vă cu voi înşivă şi chiar cu cei mai norocoşi decât voi; astfel veţi reuşi să eliminaţi treptat toate obstacolele.JCitat de Joseph Murphy
Un studiu atent al unui organism unicelular vă poate lămuri în legătură cu fenomenele care se petrec în fiinţa voastră. Deşi o celulă nu are organe, ea reuşeşte să îndeplinească funcţiile fundamentale ce stau la baza vieţii: mişcarea, hrănirea,...JCitat de Joseph Murphy
Invidia, gelozia şi critica sunt tot atâtea piedici care trebuie eliminate. Urmăriţi să vă bucuraţi de fericirea şi prosperitatea celor din jurul vostru.JCitat de Joseph Murphy
Pentru a vindeca o boală trebuie să amplificaţi curgerea energiilor vitale subconştiente prin întreaga voastră fiinţă. Aceasta se poate realiza dacă veţi elimina îndoielile, grijile, anxietatea, gelozia, ura şi toate celelalte gânduri malefice...JCitat de Joseph Murphy
Subconştientul controlează bătăile inimii, circulaţia sângelui, reglează digestia, asimilarea substanţelor nutritive şi eliminarea reziduurilor.JCitat de Joseph Murphy
Subconştientul formează obişnuinţele, deci tot cu ajutorul său le putem elimina. În acest scop, vom folosi sugestiile pozitive, care urmăresc să elibereze şi să calmeze spiritul.JCitat de Joseph Murphy
Dacă avem necazuri, înseamnă că ceva nu este corect în modul nostru de a gândi. Trebuie să eliminăm fără întârziere cauza (mentalizarea negativă), înlocuind-o cu gânduri optimiste.JCitat de Joseph Murphy
Urmând tehnica expusă în Biblie, va trebui să eliminaţi complet orice gând în legătură cu condiţiile, circumstanţele sau ceea ce ar putea să împiedice realizarea dorinţei. Introduceţi în subconştient o sămânţă (o idee) care, dacă nu o deranjaţi,...JCitat de Joseph Murphy
Hitler şi Mussolini au fost doar principalii purtătorii de cuvânt pentru atitudinea de dominaţie şi pofta de putere care se află aproape în inima tuturor. Până când sursa nu va fi eliminată, va continua să existe confuzie şi ură, războaie şi...Citat de Jiddu Krishnamurti
Sunt de părere că romanele care elimină din ecuaţie tehnologia reprezintă într-un mod greşit viaţa, la fel cum romanele din epoca victoriană o făceau atunci când eliminau din discuţie sexul.Citat de Kurt Vonnegut despre tehnologie, sex, greșeală, viață
Ţi-ar plăcea să salvezi lumea de la degradarea şi distrugerea pentru care pare destinată? Atunci îndepărtează-te de agitaţia superficială a maselor şi în linişte, mergi să lucrezi la propria autocunoaştere. Dacă vrei să trezeşti toată umanitatea,...Citat de Lao Zi despre distrugere, întuneric, cadouri, liniște, lume, suferință, adevăr
Daca am elimina timpul ca unitate de măsură, viaţa ar fi cu mult mai lungă decât acum.Citat de Marius Torok despre măsură, timp, viață
Răspunzând violenţei cu şi mai multă violenţă, nu facem decât să multiplicăm această violenţă, să adăugăm şi mai mult întuneric unei nopţi fără stele. Ura nu poate elimina ura: doar iubirea este capabilă de acest lucru.Citat de Martin Luther King Jr. despre violență, ură, noapte, întuneric, stele, iubire
În societatea informaţională, nimeni nu gândeşte. Ne aşteptăm să eliminăm hârtia, şi când colo, am eliminat gândirea.Citat de Michael Crichton despre societate, cugetare