Caută în citate: excelent, pagina 4
134 citate
O inimă înţelegătoare reprezintă totul la un profesor, şi nu o putem aprecia îndeajuns. Ne amintim cu stimă de profesorii excelenţi, dar cu recunoştinţă de cei care ne-au influenţat sufleteşte. Planul de învăţământ este o materie primă extrem de...
Citat de Carl Gustav Jung despre școală, vitalitate, respect, profesori, recunoștința, extreme, suflet, inimăA fi om e o dramă; a fi evreu este una în plus. De aceea, evreul are privilegiul de a trăi de două ori condiţia umană. El reprezintă existenţa prin excelenţă separată sau, pentru a folosi o expresie prin care teologii îl califică pe Dumnezeu, este...
Citat de Emil Cioran despre mândrie, tentație, povară, aer, încredere, destin, absolut, existență, uitare, minteNu se poate gândi decât orizontal. Este aproape imposibil să concepi eternitatea în poziţia verticală. Animalul se va fi ridicat la rangul de om în momentul trecerii de la orizontal la vertical, dar conştiinţa nu s-a născut decât în clipele de...
Citat de Emil Cioran despre animale, lene, clipă, eternitate, sfinți, imposibil, libertate, lacrimi, conștiință, naștereCredinţa este cea care pregăteşte şi înzestrează sufletul uman pentru acţiune. A fi în posesia adevărului unic şi a nu te îndoi niciodată de justeţea lui; a simţi sprijinul unei puteri misterioase, fie ea Dumnezeu, fie destinul, fie legea...
Citat de Eric Hoffer despre uitare, determinare, datorie, acțiune, lege, adevăr, destin, credință, suflet, dumnezeu
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














