Caută în citate: omul nu cunoaste, pagina 9
201 citate
De la apariţia ştiinţei moderne, omenirea a trăit de pe urma eforturilor conjugate ale ştiinţei şi spiritualităţii, socotite drept două surse importante ale cunoaşterii şi bunăstării. Uneori, relaţia a fost strânsă – un fel de prietenie –, în...
TCitat de Tenzin Gyatso despre oameni, posibilitate, prietenie, ajutor, știință, vreme, suflet, zi de naștere
Societatea umană se confruntă cu provocări care nu pot fi soluţionate doar prin ştiinţă ori doar prin religie. Trebuie să îmbinăm înţelegerea spirituală şi cunoaşterea ştiinţifică modernă, pentru a depăşi suferinţa cu care se confruntă omenirea.
TCitat de Tenzin Gyatso despre înțelegere, societate, religie, oameni, cunoaștere, știință, suferință
Mai întâi m-au acuzat de comportament necuviincios, Neexistând lege referitoare la blasfemie. Mai târziu m-au închis ca fiind dement; Acolo un paznic catolic m-a bătut până mi-am dat sufletul. Crima mea a fost: Am spus că Dumnezeu...
Citat de Edgar Lee Masters despre comportament, viață, bine, dumnezeu, invidie, minciună, rău, ignoranță, bunul simț, infractoriCa psiholog, consideri pe toţi ceilalţi oameni părţi din tine, frânturi ale fiinţei tale. Şi în dispreţul pe care orice psiholog îl are pentru oameni este o secretă şi o infinită autoironie. Nimeni nu face psihologie din iubire, ci dintr-o pornire...
Citat de Emil Cioran despre intimitate, dispreț, principiu, mister, cunoaștere, oameni, suferință, iubire
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














