Caută în citate: punct, pagina 9
683 citate


Omul este fericit când poate realiza ceea ce prin natura sa este destinat să realizeze, iar acest lucru înseamnă, dincolo de determinările exterioare, să-şi îndeplinească datoria prescrisă de imperativul raţiunii. Esenţa fericirii este determinată...
Citat de Aristotel despre rațiune, natură, fericire, perfecţiune, activitate, calitate, datorie, esențial, puritateDacă, după ce-am invocat un argument, adversarul devine subit agresiv, atunci trebuie să insistăm cât se poate pe acel argument: nu doar pentru că e bine să-l înfuriem pe adversar, ci pentru că, probabil, am atins punctul sensibil al argumentării...
Citat de Arthur Schopenhauer despre sensibilitate, consecințe, posibilitate, dreptate, artă, artă fotografică, bineNu e o exagerare vorbind de aviaţiunea la noi. Franţa şi statele civilizate din apus au făcut neasemănat mai mult decât ţara noastră, pe tărâmul aviaţiunei. Dar dacă facem o comparaţie cât de vagă între cultura, împrejurările şi mijloacele tehnice...
Citat de Aurel Vlaicu despre mulțumire, stat, națiune, mândrie, cultură, bunul simț, simț, pământ, lucruri, țarăEu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care...
Citat de Blaise Pascal despre determinare, eternitate, corp, univers, ignoranță, lume, moarte, suflet, timp, zi de naștere
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














