Unele adunări publice sunt înălţătoare. Ceauşescu s-a ridicat la cer, în direct, de la ultimul său miting.Citat de Valeriu Butulescu
Legile fizicii sunt valabile şi în politică. Corpurile voluminoase şi fără greutate se ridică cel mai uşor..Citat de Valeriu Butulescu despre corp, lege, politică
Uraganele ridică la mari înălţimi pleava şi gunoaiele, şi atunci acestea se cred personaje istorice.Citat de Vasile Bancila
În curând, vom călători frecvent la Polul Nord. Ca să ne ridicăm raţia de apă potabilă.Citat de Vasile Ghica despre apă
Suntem ingraţi. Nu i-am ridicat întâmplării nici un obelisc.Citat de Vasile Ghica despre ingratitudine
Tot la cer se ridică, oare, şi cei care au coborât iadul pe pământ?Citat de Vasile Ghica despre iad, cer, pământ
De regulă, un cap de politician ridicat la putere devine, în scurtă vreme, pătrat.Citat de Vasile Ghica despre politică, reguli, putere, vreme
Arta ne-ar putea ajuta să ne ridicăm măcar cu o palmă peste lutul deznădejdiei noastre.Citat de Vasile Ghica despre artă, artă fotografică
Statuile ridicate în timpul vieţii nu vindecă amneziile posterităţii, ci generează greaţă.Citat de Vasile Ghica despre timp, viață
Filosofii nu se pot ridica la puritatea şi vibraţia rugăciunilor bolborosite în biserică de babele evlavioase.Citat de Vasile Ghica
Gloria noastră cea mai mare nu a stat în faptul că nu am căzut niciodată, ci în faptul că ne-am ridicat când am căzut.Citat de Vince Lombardi despre stat
Cultura reprezintă suma calităţilor, talentul şi strădania unui popor, care nu-l îngenunghează, ci îl ridică. Prin cultură acesta supravieţuieşte şi reuşeşte să depăşească momentele sale grele şi vitrege.Citat de Viorel Muha despre supraviețuire, cultură, talent
Căutăm să ne ridicăm cât mai sus, dar să ne uităm tot timpul spre ţărâna de unde am plecat, căci tot la ea şi-n ea vom ajunge.Citat de Viorel Muha
Dăruind extrem de puţin, chiar dacă nu ai nici pentru tine, sădeşti în suflete o floare cu clipe de imensă fericire! Darul prin clipele acelea, te va ridica şi vei vedea că sunt clipe de lumină, din gândul lui Dumnezeu!Citat de Viorel Muha despre clipă, cadouri, extreme, suflet, fericire, lumină, dumnezeu