Caută în citate: vin incet dar totusi vin
45 citate
La început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi....
Citat de Gabriel Liiceanu despre întâlniri, început, scriitori, cuvânt, vin, acasă, casă, singurătateEste absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de...
Citat de George Orwell despre viitor, schimbare, moarte, cugetare, imposibil, vinovăție, absolut, pământ, față, nimic
Lady Robinson (o mângâie): Mângâierile mele vin din dragoste adâncă... Elen (râde, încurcată): Dragostea dumneavoastră mă gâdilă... Lady Robinson (îi mângâie părul): Chiar nu simţi fiorul acela divin? Elen: Simt un fior înfiorător......
Citat de Valeriu Butulescu despre furie, iubire, râs, ignoranță, lucruri, vin, început, bunul simț, simțSimt parcă picioarele adânc în nisip înfipte şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite Multe din ele au rămas necurse şi secate căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre să...
VCitat de Viorel Muha despre timp, întuneric, lașitate, lumină, umbră, lume, vinovăție, lacrimi, ochi, cugetare
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














