Cel mai important în ştiinţă este să te gândeşti cu...

Cel mai important în ştiinţă este să te gândeşti cu adevărat la ceva: la forma norilor şi la marginile lor inferioare, câteodată ascuţite la toţi norii aflaţi la aceeaşi altitudine; la formarea picăturlor de rouă pe o frunză; la originea unui nume sau a unui cuvânt (de exemplu, Shakespeare – să zicem; sau filantropic ); la explicaţia obiceiurilor sociale umane (tabu-ul incestului, de excemplu); ori, cum se face că o lentilă pusă în lumina soarelui arde hârtia; de ce bacilul a ajuns să semene cu o creangă; de ce Luna pare că se tine după noi când mergem; ce ne împiedică să săpăm o gaură până în centrul Pământului; care este definiţia lui jos pe un Pământ sferic; cum poate corpul nostru să transforme prânzul de ieri în muşchii şi tendoanele de astăzi; sau cât de departe putem să mergem în sus? Se întinde oare Universul la infinit, iar dacă nu, atunci are vreun sens întrebarea ce se află dincolo de el?