Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei...
Citat de Sigmund Freud
Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei diferenţa comică se produce între interesul deosebit manifestat pentru respectiva activitate psihică înaintea perturbării şi interesul minim care i se arată după intervenţia perturbării. Persoana la care constatăm această diferenţă ni se pare comică datorită inferiorităţii; însă ea este inferioară în raport cu eul ei anterior şi nu în comparaţie cu noi, căci ştim că în aceeaşi situaţie nu ne-am fi putut nici noi comporta altfel. Totuşi, să notăm că această inferioritate umană devine comică doar prin sim-patie, deci la alţi oameni, în timp ce dacă ne-am afla noi înşine într-o astfel de încurcătură, nu am avea decât sentimente penibile. Probabil că doar certitudinea că nu riscăm să ajungem într-o asemenea situaţie delicată ne permite să vedem o sursă de plăcere în diferenţa dintre cele două investiri succesive, diferenţă obţinută prin compararea lor.
Sigmund Freud