Cu umilinţă, tandru, peste-un mormânt ardent, Pe-un...

Cu umilinţă, tandru, peste-un mormânt ardent,

Pe-un insensibil monument

Pe care-a ta splendoare-l formează obosită

Din umbre, vis, pasiune risipită,

Eu mor, eu mor de-asupra, mă surp şi cad afund;

Însă abia mă nărui peste mormântul scund,

A cărui masă-nchisă spre scrum mi-atrage faţa,

Că moarta-aceasta falsă, -n care se-ntoarce viaţa,

Zvâcnind, deschide ochii, mă muşcă şi mă ia,

Şi ne-ncetat îmi smulge o nouă moarte-n ea

Mai preţioasă decât viaţa.