Dacă omul, şi mai ales monahul, şi-ar cunoaşte urâţenia...

Citat de Sfântul Paisie Aghioritul

Dacă omul, şi mai ales monahul, şi-ar cunoaşte urâţenia sa lăuntrică, n-ar urmări frumuseţi exterioare. Înlăuntrul său, sufletul are atâtea pete, atâtea mâzgăleli şi noi să ne privim, de pildă, hainele noastre? Ne spălăm hainele, le călcăm şi suntem curaţi, dar înauntru suntem... nu mă întreba! De aceea, dacă cineva ar sesiza ce necurăţie duhovnicească are înlăuntrul său, n-ar mai sta să scoată cu atâta migală cea mai mică pată de pe hainele sale, pentru că acestea sunt de mii de ori mai curate decât sufletul lui. Dar dacă omul nu are în vedere zgura duhovnicească pe care o are înlăuntrul său, el atunci caută să scoată cu migală şi cea mai mică pată. Ceea ce trebuie, este să-şi întoarcă toată grija spre curăţia duhovnicească, spre frumuseţea lăuntrică şi nu spre cea dinafară.

Sfântul Paisie AghioritulPaisie Athonitul
Citat de Sfântul Paisie Aghioritul (Paisie Athonitul).

Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan

Sfântul Paisie Aghioritul (Paisie Athonitul) 1924 - 1994, călugar ortodox care a trăit la Sfântul Munte Athos

Cunoscut(ă) și ca: Paisie Athonitul.
Numit(ă) și: Arsenios Eznepidis.
S-a născut pe: 25 jul 1924.
S-a stins din viaţa în data de 12 jul 1994, la vârsta de 69 ani.
Evaluați acest citat:
Generează un alt cod=