Ea aude, deasupra acelor ape tăcute, O voce care strigă:...

Ea aude, deasupra acelor ape tăcute,

O voce care strigă: Cripta din Palestina

Nu-i terasa unde lâncezesc spiritele.

Este mormântul Domnului, al lui Isus.

Noi trăim în epoca veche, în haosul soarelui,

Încă dependenţi de zi şi de nopte –

Sau pe insula singurătăţii, orfani şi anarhici,

De cealaltă parte a a apelor mari, fără putinţă de scăpare.

Căprioarele ne cutreieră munţii, iar pitpalacii

Înalţă fluierături spontane împrejuru-ne;

Mure dulci se coc în pustietăţi;

Şi, în solitudinea cerului,

Seara, stoluri de porumbei plonjează

În acrobaţii aeriene, lansându-se

În penumbră cu aripile larg deschise.