Fiul împăratului îşi trase iute, iute, căciula pe ochi şi...
Citat de Petre Ispirescu
Fiul împăratului îşi trase iute, iute, căciula pe ochi şi începu iarăşi a mânca, de părea că se bat lupii la gura lui. După ce sfârşi şi aceste bucate, zâna, coprinsă de mirare, porunci să se mai aducă, ca să fie din destul. Fiul împăratului se mai arătă copilaşului încă o dată, plin de bucurie că fiul său îl cunoscu. Copilul iarăşi spuse mă-si; şi aceasta iarăşi îl ţinu de rău, vezi că nu-i venea ei a crede să fi făcut bărbatu-său niscai fapte minunate, prin care să poată ajunge la dânsa. Ea ştia că pe acolo nici pasăre măiastră nu calcă. Copilul tăcu, căci tată-său îşi trăsese căciula pe ochi numaidecât. Mai mâncă până ce se isprăvi şi aceste bucate. Mânca, nene, şi nu se mai sătura. Nemaiavând ce să mai aducă la masă, zâna începu a cârti că nu mai rămăsese şi pentru roabe.
















