Frumoasă e şi mândră cu gâtul ei bogat Şi-n vin îşi lasă...

Frumoasă e şi mândră cu gâtul ei bogat

Şi-n vin îşi lasă părul să stea dezordonat,

Iar ghearele iubirii şi-al viciului stigmat

Alunecă pe pielea ei dură de bazalt.

De Moarte ea îşi râde, Dezmăţul îl sfidează,

Monştri al căror braţ despică şi retează,

Dar ochiul lor fatal mereu a respectat

A corpului ţinută şi nudul ei sculptat.

Ca o zeiţă merge şi stă ca o sultană,

Iar în plăcere crede precum o musulmană

Şi-n braţele deschise la pieptu-i vrea să strângă

Toţi oamenii pe care cu ochii nu-i alungă.

Ea crede şi ea ştie, fecioară contra firii,

Ce-i necesară totuşi în mersul omenirii

Că trupul cel frumos e-un dar nepreţuit

Ce-ascunde urâciunea oricărui fapt oprit.

Ea Iadul îl ignoră, precum şi Purgatoriul,

Iar când veni-va timpul s-acopere linţoliul

Şi Moartea va privi-o în faţă şi senin,

Ca un copil, lipsindu-i al remuşcării chin.