În casa noastră primitoare rămas–a busuiocul prins la...

În casa noastră primitoare

rămas–a busuiocul prins la grindă

un borcan cu flori mirositoare

pus pe masa mare de la tindă

toţi ce au fost cândva s-au dus

acolo unde nu se poate spune

în ţara unde veşnic e apus

o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă

îmi aduce aminte că au fost

şi laviţa crăpată tot mai tristă

îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei

uşa de la poartă e încuiată

în curte peste tot şi pe alei

crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat

amintind că-i mare sărbătoare

şi babele puţine câte sunt în sat

se-nchină pentru-n răsărit de soare