Mergeam călare prin pădure şi am văzut în desiş nişte...

Mergeam călare prin pădure şi am văzut în desiş nişte fructe coapte. Şi m-am gândit: nimeni n-o să vadă aceste fructe de pădure, nu sunt nimănui de trebuinţă şi lor nu le e nimeni de trebuinţă, dar ele îndeplinesc riguros, din răsputeri, nu menirea lor, ci cea care le e destinată, făcând voia Acelui Eu care trăieşte ca fiinţă separată în planta asta. La fel şi omul care, spre deosebire de plantă, are avantajul (părelnic) că poate avea conştiinţa acestui Eu universal în fiinţa sa separată.