Natura nu e plină de sufletul nostru, deşi ne naştem cu...

Natura nu e plină de sufletul nostru, deşi ne naştem cu acest sentiment, trăim veşnic cu el, credem cu putere în realitatea lui şi în clipe de disperare ne adresăm munţilor, care nu ne-au făcut nimic, norilor şi apelor şi pădurilor, să ne redea ceea ce le-am dăruit (investiţie naivă! ), sufletul nostru intact şi pur, ca să scăpăm de cel murdărit de oameni şi de noi înşine. Strigi, dar pădurea tace. Ecoul îţi întoarce doar propriu-ţi glas, propria-ţi deznădejde.