Oamenii triști nu sunt iubiți decât dacă se lasă...

Oamenii triști nu sunt iubiți decât dacă se lasă consolați, dacă pot îngădui celorlalți rara, nobila satisfacție de a se simți buni, generoși, puternici. Un om trist care refuză mângâierea devine repede neinteresant, plicticos, obositor. Celălalt nu-și poate releva marea lui bunătate, nu-și poate îndestula voluptatea de a mângâia și încuraja, adică de a se simți puternic și generos. Cât de agreabili sunt, dimpotrivă, cei pe care îi găsești în lacrimi și pe care-i părăsești transfigurațt de zâmbet, spunându-ți: îți mulțumesc că ai venit, prezența ta mi-a făcut atât de bine și ce m-aș fi făcut dacă, în momentele grele, nu te-aș fi avut pe tine...