Scandat pe drumul vremii copita lui răsună, Umplură tot...

Scandat pe drumul vremii copita lui răsună,

Umplură tot pământul fugarii semizei...

Dar noaptea câteodată, în nopţile cu lună,

Când fiecare rază e ploaie de scântei,

îndrăgostiţi poeţii, atunci când îi adună

Iubirea sau norocul prin codri vechi de tei,

Zăriră, spun cu groază, în goana ei nebună

Năvala de centauri strângând la piept femei.

Şi blestemul de veacuri pe neamul lor apasă,

Căci zeul, ce tresare în trup de armăsar,

De-a pururea dori-va femeea ca mireasă.

Deşi n-avem potcoava răsunătoare de-aur,

Gonim, o, Zevs, prin lume frumosul în zadar:

în pieptul meu se zbate năprasnic un centaur!