Şi astfel, unul câte unul, se cărară pe la casele lor de...

Citat de Petre Ispirescu

Şi astfel, unul câte unul, se cărară pe la casele lor de la curtea acestui împărat, şi-i lăsară fetele în plata Domnului; căci nimeni nu mai voia să-şi piarză sufletul pentru un cap de muiere. Însuşi împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară aşa junii ce voiau să-i pândească fetele, şi nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu pe fiecare zi câte douăsprezece perechi de conduri, şi intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră şi o să împletească cosiţa albă, fără să puie pirostriile în cap. Argatul de la grădinărie îşi împlinea slujba cum ştia el în legea lui. Şi domniţele erau mulţumite de mănuchele de flori ce li le da argatul, şi grădinarul de lucrul lui. El, când da florile domniţelor, nici nu-şi ridica ochii asupra lor; dară când da florile fetei celei mici, nu ştiu de ce, că se roşea ca un bujor, şi-i tâcâia inima, de sta să-i sară din piept afară. Fata băgă de seamă aceasta, însă crezu că flăcăul este ruşinos şi d-aia se face aşa de roşu când vine înaintea lor. Azi aşa, mâine aşa, el vedea că nu e de nasul lui o aşa bucăţică. Dară ce-i faci inimei? Ea îi da brânci şi lui, bat-o pustia! şi ar fi voit să se puie şi el la pândă, şi apoi se gândea şi la păţaniile celor ce păzise înaintea lui.

Citat de Petre Ispirescu.

Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat

Petre Ispirescu

Petre Ispirescu 1830 - 1887, folclorist, scriitor, editor şi tipograf român, culegător de basme populare româneşti

Perioada de viaţă: 1830 - 1887

Comentarii

Evaluați acest citat:
Generează un alt cod=