Intreaga Viata ne raportam la Moarte fara a sti daca atunci cand suntem morti ne vom raporta la Viata. Care este Binele si care este Raul din acest „Eu”?Strainul din Om sau cealalta parte a „Eu”-lui sau?Citat de Sorin Cerin despre bine
Libertatea efemera a Omului penduleaza mereu intre binele si raul sau, deci intre dictatura sau libertate dar si intre libertate sau dictatura, iar inversiunea voita pe care am facut-o este pentru a reliefa ca atunci cand libertatea devine...Citat de Sorin Cerin despre bine
Omul nu cunoaste nici binele si nici raul, intrucat se zbate intre aceste doua polaritati in Iluzia Vietii lui de la nastere catre moarte.Citat de Sorin Cerin despre bine
Razboiul economic este un razboi mult mai evoluat decat cel militar, care orice am spune, apartine umanului din Om.Pentru a duce o lupta economica este nevoie in primul si primul rand de anumite principii, care oricat de imorale ar parea in ochii...Citat de Sorin Cerin despre bine
Important pentru mine este doar să renasc în Necunoaștere și nu să aflu Adevărul Absolut al Necunoașterii fiindcă este mult mai bine așa.Citat de Sorin Cerin despre bine
Prin sfintenie Omul actioneaza asupra Destinului Intelegandu-L, cunoscandu-si mai bine Imaginea Sa, proiectata in aceasta Lume.Citat de Sorin Cerin despre bine
Cele savarsite intru iubire se petrec totdeauna dincolo de Bine si de Rau.Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre bine
Chiar si atunci cand Omul isi va regasi Sinele Sacru nu va fi cu adevarat fericit ci va intelege ca viata lui Nu poate consta in fericire, ci in Echilibru. De aceea decat o astfel de lume este infinit mai bine lipsa totala a ei!Citat de Sorin Cerin despre bine
Ar fi o cale de a părăsi această tristă spiritualitate și viața meschină? Ar fi o cale de a ne despărți de minciuna existenței noastre? Ar fi o ELIBERARE? Şi dacă ne-am elibera de noi înșine, ar fi mai bine? Oare ar mai putea ca vreodată să...Citat de Sorin Cerin despre bine
Intotdeauna sa visezi si sa impusti mai sus decat crezi tu ca poti. Nu te obosi sa faci lururile un pic mai bine decat contemporanii sau predecesorii tai. Incearca sa te autodepasesti.Citat de William Faulkner despre bine
Lumea noastra ne parvine dupa modul cum o Cunoastem noi. Daca alaturi de Bine si Rau ar mai fi cel putin un singur opus al acestora, lumea noastra ar fi cu totul si cu totul diferita.Citat de Sorin Cerin despre bine
A vorbi despre sfinti sau despre demoni, despre Bine sau despre Rau in aceasta lume este la fel ca si cum ai afirma ca tu cunosti cel putin cel mai mic si infim adevar despre lumea in care te afli sau despre propria ta existenta.Citat de Sorin Cerin despre bine
Factorul Creator si Unic Intamplator ȘTIA prin Unica Sa Intamplare despre Destinul care avea sa vina! Știa ca in acest Destin fiinta umana este o fiinta care va cunoaste Binele prin Rau si Raul prin Bine. Știa ca omul va fi posesorul unei lumi...Citat de Sorin Cerin despre bine
Niciodata dumnezeul omului nu va fi un dumnezeu diferit de sinele omului. Dumnezeul omului va fi imaginea omului, dar numai partea care zugraveste plenititudinea, implinirea si sperantele catre bine ale acestuia si nicidecum raul si neimplinirea...Citat de Sorin Cerin despre bine
Intotdeauna sa faci numai bine. Acest lucru va gratifica unele persoane si le va uimi pe restul.Citat de Mark Twain despre bine
Daca ar fi numai Bine la ce s-ar mai raporta acesta in sinele omului pentru a se putea afla cat de Bine este acest Bine?Citat de Sorin Cerin despre bine
Astfel Binele va fi atras mereu de Rau precum Raul de Bine, iar binele Binelui va fi tocmai Raul pe cand binele Raului va fi ceea ce intelegem noi prin Bine. Cum perechea Raului e Binele tot asa sunt si sufletele pereche. Fiecare suflet care...Citat de Sorin Cerin despre bine
Ce anume sunt sufletele pereche atat de des invocate? Chiar exista asa ceva sau este doar o fantezie folosita deseori pentru a atrage intr-un fel sau altul partenerul? Raspunsul meu este ca DA! EXISTÃ SUFLETE PERECHE! Cum Binele are perechea...Citat de Sorin Cerin despre bine