Ticăloşii se aseamănă şi, prin urmare, se adună, pentru ca răul pe care-l fac mai mulţi la un loc să fie mai mare decât cel pe care îl poate face fiecare în parte.Citat de George Budoi despre bunătate
Cu răul de te vei lupta, Un nume bun vei merita. Cu răul dacă pactizezi, Tu răul îl încurajezi. Chiar doar tăcând, de-l vezi, pot zice, Cu răul tu te faci complice.Citat de George Budoi despre bunătate
E-un lucru bine cunoscut Că eşti în rău neîntrecut. Sunt oameni răi destui sub soare, Dar tu, fiinţă-ngrozitoare, O, tu, Satană, Belzebut, Tu eşti chiar răul absolut.Citat de George Budoi despre bunătate
Trecut-a timpul pe furiş, Ca hoţul printr-un luminiş; Trecut-au anii, s-au tot dus, Şi frumuseţea ţi-a apus; Dar Domnul ţi-a făcut dreptate, C-ai tot sporit în bunătate.Citat de George Budoi despre bunătate
Amit Ray, unul dintre pionierii mişcării Inteligenţa Artificială Compasională (IAC), susţine că IAC va fi capabilă de compasiune, bunătate, empatie, creativitate, emoţii, iubire, conştiinţă şi alte calităţi specific omeneşti. Admiţând că va exista...Citat de George Budoi despre bunătate
Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi, de când mă ştiu: îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru, se cuprind şi bunătatea şi loialitatea, cinstea, corectitudinea, exactitatea. Să ne facem cu toţii datoria şi lumea îşi va recăpăta sensul...Citat de George Enescu despre bunătate
Suferinţa, tragedia şi ura sunt numai pentru un timp. Bunătatea, amintirea şi dragostea sunt nesfârşite.Citat de George W. Bush despre bunătate
Adevărul nu a avut vreodată o valoare reală pentru oricare fiinţă omenească; ci este numai un simbol pe care îl urmăresc matematicienii şi filozofii. În relaţiile umane, bunătatea şi minciunile valorează mai mult decât o mie de adevăruri.Citat de Graham Greene despre bunătate
Dat fiind faptul că, cel mai adesea, frumuseţea este în ochii privitorului, am mai putea adăuga că, pentru acela care este capabil să o descopere, frumuseţea iradiază un inefabil câmp de bunătate şi tocmai aceasta o face să fie demnă de dorit....Citat de Gregorian Bivolaru despre bunătate
Aşa cum pentru spirit nimic nu este niciodată prea mare, pentru adevărata bunătate nimic nu este vreodată prea mic.Citat de Gregorian Bivolaru despre bunătate
Viaţa este Bunătate: ştiind aceasta, nu rata niciodată prilejurile ce ţi se oferă pentru a face cât mai mult bine.Citat de Gregorian Bivolaru despre bunătate
În orice formă de orgoliu cu care ne confruntăm în relaţia de cuplu, atât la noi cât şi la celălalt, antidotul esenţial este umilinţa, bunătatea, iubirea necondiţionată şi compasiunea.Citat de Gregorian Bivolaru despre bunătate
A acţiona cu bun simţ conform momentului, este cea mai mare înţelepciune pe care o cunosc şi cea mai bună filozofie este să-ţi faci datoria, să iei lumea aşa cum este, să fii respectuos faţă de cei care merită şi să binecuvântezi bunătatea care...Citat de Horace Walpole despre bunătate
Când Al-Kindi a voit să arunce o ultimă privire drăgăstoasă la ceea ce tocmai crease pe deplin în lumea aceasta de substanţe sensibile, el a constatat că o schimbare ciudată se produsese în fiinţa sa. Era ca şi când toată substanţa i se scursese...Citat de Ioan Petru Culianu despre bunătate
Într-o zi vei înţelege că e mai greu să fii bun decât isteţ. Isteţimea este un dar, bunătatea este o alegere. Cu darurile e mai simplu, ele ne sunt date. Alegerile însă pot fi dificile.Citat de Jeff Bezos despre bunătate
Există mai multe feluri de dragoste. Una este egoistă, rea, acaparatoare, care foloseşte iubirea pentru a da importanţă sinelui. Aceasta este cea mai urâtă şi mai schiloadă. Cealaltă este o revărsare a tot ce este mai bun în tine - bunătate,...Citat de John Steinbeck despre bunătate
Bunătatea omului se măsoară după lucrurile la care ar putea renunţa cu inima curată.Citat de John Steinbeck despre bunătate
Păstraţi în inima voastră permanent marea idee de Tao - şi lumea va veni dornică de înţelepciune la voi. Ea va veni la voi spontan şi va profita de bunătatea voastră pentru a atinge astfel pacea, fericirea şi liniştea. Cântecul şi ospăţul opresc...Citat de Lao Zi despre bunătate
Bunătatea din cuvinte creează încredere. Bunătatea din gândire creează profunzime. Bunătatea în dăruire creează dragoste.Citat de Lao Zi despre bunătate