În dragostea dintre un bărbat şi o femeie este întotdeauna o clipă când această dragoste ajunge la apogeul ei, când nu are nimic conştient, nimic cugetat şi nici senzual.Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre clipă
Culege clipele de fericire! Lasă-te iubit, iubeşte! Este singura realitate, restul e nerozie.Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre clipă
Mai târziu, în temniţă, după ce s-a petrecut în mine o răsturnare morală, am cugetat îndelung la acea clipă, căutând să-mi amintesc tot ce-mi puteam aminti şi să înţeleg.Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre clipă
Dar viaţa mea acum, toată viaţa mea, indiferent de ceea ce mi se poate întâmpla, fiecare clipă a ei nu numai că nu este absurdă, cum a fost mai înainte, dar are sensul neîndoielnic al binelui, pe care eu am puterea să-l pun în ea!Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre clipă
Omul e liber numai în zona conştiinţei. Conştiinţa e posibilă însă numai în clipa prezentului.Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre clipă
Nu-i adevărat că ispita gloriei lumeşti îl părăseşte pe om în momentul morţii, adesea e invers, în clipele astea se intensifică, ca şi în toate faptele eroice deşarte. Aproape în toate motorul e vanitatea. Da, vanitatea, gândul la gloria lumească...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre clipă
Era curios că iubirea aceasta, dacă era iubire, părea imaterială. Până a o cunoaşte pe Cristiana, femeile i-au stârnit întâi pofta trupească. Pe fiecare a dorit s-o sărute, s-o îmbrăţişeze, s-o aibă, s-o supună şi s-o domine. Pe ea nicio clipă n-a...Citat de Liviu Rebreanu despre clipă
Cine vrea să explice totul prin cuvinte, ajunge curând să nu poată explica nimic! Eroarea începe din clipa când vrem să identificăm cuvântul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege.Citat de Liviu Rebreanu despre clipă
Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.Citat de Liviu Rebreanu despre clipă
Apostol: Mi-e scârbă de civilizaţie, căpitane! Zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească!Citat de Liviu Rebreanu despre clipă
Prostii sunt toate vorbele omului în clipele cele grele ale vieţii.Citat de Liviu Rebreanu despre clipă
În clipa însă când îi era sufletul mai stors de nădejde, a văzut în peretele odăiţei o icoană cu Isus Hristos răstignit pe cruce. Şi atunci toată întristarea i-a dispărut ca prin farmec. Nu mai era singur. Dumnezeu îi alina inima...Citat de Liviu Rebreanu despre clipă
O inimă mare nu tremură înaintea morţii, în orice clipă ar sosi ea, numai să fie glorioasă.Citat de Ludovico Ariosto despre clipă
Amintirea unei anumite imagini nu este decât părerea de rău după o anumită clipă; iar casele, drumurile, aleile sunt repede trecătoare, vai, ca şi anii!Citat de Marcel Proust despre clipă
Poeţii pretind că ne regăsim pentru o clipă fiinţa noastră de altădată, când pătrundem iarăşi în anume casă, în anume grădină unde am trăit în tinereţe. Dar aceste pelerinaje sunt foarte hazardate, şi pe urma lor aflăm mai mult decepţii....Citat de Marcel Proust despre clipă
Greşelile noastre ne rămân mereu fidele, pe când calităţile noastre evadează în fiecare clipă.Citat de Marie von Ebner-Eschenbach despre clipă
Contactul cu cărţile mă dezleagă în orice clipă de tovărăşiile care mă supără, îmi alină bătrâneţea şi singurătatea.Citat de Michel Montaigne despre clipă
Cei ce nu mor, nu trăiesc; nu trăiesc cei ce nu mor în fiecare clipă, iar cei ce nu se îndoiesc, nu cred.Citat de Miguel de Unamuno despre clipă
Departe sunt de tine şi singur lângă foc, Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeşteptând în...Citat de Mihai Eminescu despre clipă