Viaţa este uneori foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar în clipa următoare ai mai mult decât poţi...Citat de Paulo Coelho despre clipă
Nu trăiesc nici în prezentul, nici în viitorul meu. Viaţa va fi o parte din tine, o mare sărbătoare, întrucât viaţa este clipa în care trăim acum.Citat de Paulo Coelho despre clipă
Iar celor copleşiţi de singurătate trebuie să le amintim: în clipele cele mai însemnate ale vieţii vom fi întotdeauna singuri.Citat de Paulo Coelho despre clipă
Voinţa e limpede ca cleştarul, Iubirea e pură şi paşii ei sunt siguri. În clipele de îndoială, în clipele de tristeţe, nu uită niciodată: Sunt o unealtă. Îngăduie-mi să fiu o unealtă care să poată împlini Voinţa Ta. Calea este aleasă, şi poate că...Citat de Paulo Coelho despre clipă
Sunt oameni liberi să schimbe direcţia când viaţa o cere. Desţelenesc drumuri noi, îşi povestesc aventurile şi, prin asta, îmbogăţesc oraşul şi satul. Dacă au luat-o pe un drum periculos şi greşit, nu îţi vor spune niciodată: Să nu faci asta. Vor...Citat de Paulo Coelho despre clipă
Dragă Emil, mă gândesc cu plăcere la clipa când ne-am cunoscut. Ţin să subliniez că apari, pregnant, în conştiinţa mea în mod pur, detaşat de timp şi spaţiu. Încerc să gândesc jocul pe care-l port între prietenie şi admiraţie. Am certitudinea că...Citat de Petre Țuțea despre clipă
După cum cred că majoritatea dintre dumneavoastră ştiţi, astăzi am împlinit 95 de ani. O viaţă, aproape un secol petrecut în slujba Thaliei. Nu mă întrebaţi când a trecut, pentru că în teatru timpul este relativ. Anii trec adesea ca nişte clipe,...Citat de Radu Beligan despre clipă
Eu am văzut prima piesă la 6 ani. La ţară, pe vremea aceea, existau nişte învăţători foarte luminaţi, foarte iubitori de ţară. Învăţătorul şi preotul erau oamenii care diriguiau viaţa noastră sufletească şi culturală. Aceşti învăţători reuşeau să...Citat de Radu Beligan despre clipă
Pe cei tari, nesiguranţa îi înăbuşă. Adevăratul curaj nu înseamnă să aştepţi în linişte evenimentele, ci dimpotrivă, să alergi înaintea lor, ca să le cunoşti cu o clipă mai devreme şi să le primeşti.Citat de Roger Martin du Gard despre clipă
Omul provoacă întâmplările. Le generează, le cheamă, nu lasă să scape din mână ce trebuie să i se întâmple. Aşa e omul. Procedează astfel chiar dacă din prima clipă ştie şi simte că tot ce întreprinde este fatal.Citat de Sandor Marai despre clipă
Eu îmi aparţin mie însumi numai cu împrumut, ca să spun aşa. De fapt aparţin umanităţii.Citat de Saul Bellow despre clipă
Într-o clipă vine ceasul când decizii şi revizii într-o clipă–şi văd reversul.Citat de Thomas Stearns Eliot despre clipă
Credinţa este o universitate pe care o absolvim în ultima clipă de viaţă.Citat de Teodor Dume despre clipă
Sunt o proprietate de care mă bucur clipă de clipă deşi nu-mi aparţine.Citat de Teodor Dume despre clipă
Răvăşit pe lumină devin răsărit moment în care alerg între două anotimpuri căutându-mă în istoria fiecărei clipe e sărbătoare o umbră aproape netedă lumecă pe talpa lui Dumnezeu orizontul pare o zbatere de fluture întorc...Citat de Teodor Dume despre clipă
Omul este un întreg din care zi de zi, clipă de clipă timpul rupe câte puţin până devine uitare.Citat de Teodor Dume despre clipă
Voi muri între clipele din căderea liberă a frunzei toamna şi voi deveni neputinţa de a mai fi ceea ce am fost.Citat de Teodor Dume despre clipă