Timpul, e lucru ştiut, zboară uneori ca pasărea, alteori se târăşte ca viermele; dar omul se simte bine atunci când nu ia în seamă trecerea lui.Citat de Ivan Turgheniev despre copii
În geamantan mi-a rămas un loc gol, pe care-l umplu cu fân. Tot aşa facem şi când e vorba de geamantanul vieţii, adică îl umplem cu orice, numai să nu rămână gol.Citat de Ivan Turgheniev despre copii
Am observat că sentimentele de rudenie au rădăcini deosebit de adânci. Omul e în stare să renunţe la toate, să se lepede de orice prejudecăţi, dar să recunoască, bunăoară, că un frate de-al său care fură batiste e hoţ, asta este peste puterile lui.Citat de Ivan Turgheniev despre copii
După mine, mai cuminte e să spargi pietre decât să-i permiţi unei femei să pună stăpânire chiar şi pe vârful unui deget de-al tău.Citat de Ivan Turgheniev despre copii
Vezi, câteodată e bine ca omul să se înşface singur de ciuf şi să se smulgă din locul unde se află, cum smulgi ridichea din răzor.Citat de Ivan Turgheniev despre copii
Apariţia bădărăniei e deseori folositoare în viaţă, căci ea slăbeşte strunele prea încordate, potoleşte îngâmfarea, dar şi uitarea de sine, amintindu-le că de fapt, sunt rude apropiate.Citat de Ivan Turgheniev despre copii
Iubirea e o formă, iar propria mea formă a început deja să se descompună.Citat de Ivan Turgheniev despre copii
Bunăoară, de asemenea gogomani am neapărată nevoie. Că doar nu e treaba zeilor să ardă oale!Citat de Ivan Turgheniev despre copii
Tendinţa acestei lucrări e să recomande părinţilor să-şi tiranizeze copiii ori să răsplătească nesupunerea lor.Citat de Jane Austen despre copii
Ai impresia că un copil nu face nimic important în primii ani de viaţă? Cum aşa? Să fii fericit înseamnă nimic? Să nu faci altceva toată ziua decât să sari, să te joci şi să fugi cât te ţin puterile? Niciodată în viaţă nu vei mai fi atât de ocupat.Citat de Jean Jacques Rousseau despre copii
Dacă omul s-ar naşte mare şi puternic, statura şi puterea i-ar fi inutile până s-ar învăţa să se folosească de ele, ba chiar i-ar fi vătămătoare, împiedicând pe alţii să se gândească să îi sară în ajutor. Lăsat pe seama lui, omul ar pieri de...Citat de Jean Jacques Rousseau despre copii
Scopul programului meu nu este de a-l învăţa pe copil multe lucruri, ci de a nu lăsa să-i pătrundă în creier decât idei juste şi clare. Chiar dacă nu o să ştie nimic, puţin îmi pasă; totul este să nu se înşele; nu îl învăţ unele adevăruri decât...Citat de Jean Jacques Rousseau despre copii
Copilul ajunge pentru părinţii săi după educaţia pe care o capătă; răsplată sau pedeapsă.Citat de Jean Jacques Rousseau despre copii
Simţeam înainte de a gândi; asta este soarta oamenilor. Am încercat-o mai mult ca oricare altul. Nu ştiu ce-am făcut până la cinci sau şase ani; nu-mi dau seama cum am învăţat să citesc; nu-mi amintesc decât de primele lecturi şi de efectul pe...Citat de Jean Jacques Rousseau despre copii
Îl învăţ pe copil unele adevăruri doar pentru a-l feri de greşelile pe care le-ar putea învăţa în locul lor.Citat de Jean Jacques Rousseau despre copii
Nu-i putem învăţa pe copii pericolul de a le spune minciuni celor mari fără să ne dăm seama, din partea noastră, de pericolul de a le spune minciuni copiilor. Un singur neadevăr al învăţătorului distruge rezultatul educaţiei dat de el copilului.Citat de Jean Jacques Rousseau despre copii
Imaginaţia e sănătoasă la un copil, la fel şi imaginaţia matură a unui bărbat. Există însă un interval de viaţă între acestea, în care sufletul se frământă, caracterul este indecis, modul de viaţă nesigur, ambiţia ceţoasă. De aici provine...Citat de John Keats despre copii
Blândeţea şi buna-cuviinţă se pot forma la copii şi prin obişnuinţa de a se purta frumos cu cei din jur şi îndeosebi cu cei ce le sunt inferiori.Citat de John Locke despre copii