Oricât de înăbuşit ar fi fost de neglijenţa dinainte şi oricât ar fi de împrăştiat prin masa greoaie şi întunecată de gânduri banale, lasă-ţi geniul tău să răsară ca soarele din haos.Citat de Edward Young despre cugetare
Gânditor, cu tâmplele ca neaua, Frate cu-adevărul, deci sărac, Strâng şi eu, din răsputeri, cureaua Să nu-mi treacă mintea prin stomac...ECitat de Efim Tarlapan despre cugetare
Poarta vestică-i respinge, Că-s cu Moscova cumetri... Bate-i, Doamne, ca pe minge, De la... unsprezece metri!ECitat de Efim Tarlapan despre cugetare
Inundaţii, foc, răzbele Pe român nu-l mai surprind: La oricare dintre ele Se trezeşte iar... dormind!ECitat de Efim Tarlapan despre cugetare
Îţi iert, femeie, tot: păcate, Minciuni şi infidelitate; Un lucru nu ţi-l iert. O, nu! - Că şi pe proşti îi naşti tot tu...ECitat de Efim Tarlapan despre cugetare
Dacă s-ar putea vreodată Să măsori nemăsuratul Să cuprinzi nemărginirea, Să stai, străbătând neantul, Să fii nici unul, nici altul. Dacă s-ar putea vreodată Neiubind să fii iubirea, Nesperând să fii speranţa, Nevorbind...ECitat de Elena Liliana Popescu despre cugetare
Te-ai depărtat prin celelalte gânduri Atât de mult, de gândul cel dintâi Şi până-n clipa când te vei întoarce Nu vei putea să pleci, nici să rămâi...ECitat de Elena Liliana Popescu despre cugetare
Dacă ai şti, cât de dor mi-e de Tine, deşi eşti în inima mea si cât de mare este tristetea de a nu Te vedea decât în visul meu. Cât de mult îmi lipseşti, deşi eşti mereu cu mine si cât de adâncă este durerea de a nu Te...ECitat de Elena Liliana Popescu despre cugetare
Să nu mai poţi trăi decât deasupra sau sub spirit, în extaz sau imbecilitate! Şi cum primăvara extazului moare în trăsnetul unei clipe — apusul obscur al imbecilităţii nu se mai termină niciodată. Fioruri prelungi de nebun beat, ţăndări şi gunoaie...Citat de Emil Cioran despre cugetare
Să-ţi simţi creierul: fenomen la fel de nefast pentru gândire şi pentru bărbăţie.Citat de Emil Cioran despre cugetare
Întins pe covorul balcanez şi plin de amintiri exacte, m-am lăsat pradă unor gânduri nebuneşti din care nici cvartetul lui Schumann n-a reuşit să mă smulgă. Doar vocea Dumneavoastră a putut să facă această minune. Iată, am şi devenit un alt om -...Citat de Emil Cioran despre cugetare
Scârba, ce te invadează la spectacolul devenirii omeneşti, te obligă să renunţi şi să te purifici de sentimente. Ele sunt sursa aderenţelor stupide, a acelui da! pe care îl strigă inima realităţii împotriva tuturor evidenţelor. Furia îţi dă accese...Citat de Emil Cioran despre cugetare
N-am plâns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gânduri. Şi nu sunt gândurile acestea tot atât de amare ca lacrimile?Citat de Emil Cioran despre cugetare
Orice gânditor, la început de drum, e silit să opteze, fără voia lui, între dialectică şi salcia plângătoare.Citat de Emil Cioran despre cugetare
Prăpastia dintre aforismele mele şi viaţa mea nu e aşa de mare cum credeţi Dumneavoastră. Dar există, şi asta ar trebui să vă bucure, pentru că dacă gândurile mele s-ar fi putut transforma pe loc în fapte, Dumneavoastră aţi fi azi într-un mormânt...Citat de Emil Cioran despre cugetare
Am citit prea mult... Cititul mi-a devorat gândirea. Când citesc, am impresia că fac ceva, că mă justific în faţa societăţii, că am o ocupaţie, că-mi spăl ruşinea de a fi un trândav - un om inutil şi inutilizabil.Citat de Emil Cioran despre cugetare
Vreau să nu mai ştiu nimic, nici măcar să ştiu că nu ştiu nimic. De ce atâtea probleme, discuţii şi supărări? De ce atâta conştiinţă a morţii? Până când atâta filosofie şi gândire?Citat de Emil Cioran despre cugetare
La unii, totul, absolut totul, ţine de fiziologie: trupul le e gândirea, gândirea le e trupul.Citat de Emil Cioran despre cugetare
Când ai în spate o tradiţie de gândire multiseculară, îndoielile îţi par aştri ai spiritului. O arhitectură de lipsă de soluţii construieşte atunci scepticismul, iar cinismul o sfărâmă de un suflet cu tremurătoare palori. Cunoaşterea necruţătoare,...Citat de Emil Cioran despre cugetare
Freamăt funebru în ţesuturi, horcăit cosmic în oase, păduri care ard în sânge... Doliul inimii e singurul imbold spre gânduri.Citat de Emil Cioran despre cugetare