Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar. Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor. Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă, ca...Citat de Gabriel Petru Baetan despre depresie
Intri uneori într-o stare din aceea soră cu mahmureala cu toate că ţie îţi place să bei numai pagini din Goethe şi îţi aduci aminte de singurul tău prieten, de Gabriel cum s-a împacientat el atunci când s-a despărţit de pântec şi i-ai...Citat de Gabriel Petru Baetan despre depresie
O altă dovadă în sprijinul ipotezei că era în viaţă mi-a venit de la un prieten de-al meu, fostul judecător O'Connors, un om cu multe calităţi şi care a trecut printr-o gravă depresiune. A încercat (fără succes) să se vindece în Italia. Timp de...Citat de Ioan Petru Culianu despre depresie
Mă amuză, pe de altă parte, oamenii care-ţi dăruiesc lucrurile de care nu mai au ei nevoie, mă şi înduioşează asta, are ceva egoist-copilăresc, ca în pagina plină de umor din Winnie Pooh despre darurile aniversare duse măgarului Iior (care suferea...Citat de Ioana Parvulescu despre depresie
Primul ministru era şi el conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era deprimată, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu...Citat de Joanne K. Rowling despre depresie
Trecu şi restul trimestrului, scăldat în lumina strălucitoare a soarelui. Hogwarts revenise la normal, doar cu nişte mici diferenţe: orele de Apărare contra Magiei Negre fuseseră anulate ( Oricum, am făcut destulă practică! îi spuse Ron Hermionei,...Citat de Joanne K. Rowling despre depresie
Există un motiv bun pentru a dezvolta mai multe straturi de scopuri. Fără multe şi variate tipuri de scopuri, s-ar putea să cazi pradă aceluiaşi lucru care li s-a întâmplat primilor astronauti de pe Apollo. Unii dintre ei, după ce s-au întors de...Citat de Jim Rohn despre depresie
Lumea nu ştie despre mine faptul că, cu câţiva ani în urmă, am traversat o depresie severă. Nu am vorbit nimănui despre asta. Căutam o cale să o depăşesc de unul singur. De fapt, cel care nu mă lăsa să fiu fericit eram eu însumi.Citat de Keanu Reeves despre depresie
Stările depresive scad imunitatea. Un bolnav de cancer îşi agravează boala dacă ajunge la depresie şi n-o poate gestiona.Citat de Leon Dănăilă despre depresie
Când eşti deprimat, cea mai sigură terapie este să asişti la înmormântarea unui tânăr; atunci nimic nu ţi se va mai părea de nerezolvat.Citat de Maria Pal despre depresie
Scrisoarea dumitale m-a emoţionat, fiindcă prin ea m-am văzut pe mine însumi la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, în cenuşia Lima de pe vremea dictaturii generalului Odria, entuziasmat de visul de a deveni cândva scriitor, dar şi deprimat...Citat de Mario Vargas Llosa despre depresie
Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea - toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale reale îţi arată că,...Citat de Mircea Cartarescu despre depresie
Dacă sunt deprimat, cânt. Dacă sunt trist, râd. Dacă mă simt rău, îmi dublez eforturile în muncă. Dacă simt frica, voi merge mai departe. Dacă mă simt nesemnificativ, îmi amintesc obiectivele mele.Citat de Og Mandino despre depresie
Orice depresie trebuie tratată cu un zâmbet: depresia va crede că eşti un idiot şi va pleca.Citat de Robert De Niro despre depresie
Am fost atât de disperată să am copii, încât am căzut în depresie după ce am pierdut primele sarcini. Am văzut o grămadă de doctori şi am primit o mulţime de sfaturi diferite. Aşa că, atunci când fiul meu cel mare s-a născut, acela a fost cel mai...Citat de Sophia Loren despre depresie
Există un loc în noi unde nu este boală, durere, singurătate, supărare, depresie, frică sau îmbătrânire, ci numai pace, dragoste şi bucurie. În acest loc al nelimitării este posibil să împlinim toate lucrurile. Acesta este eternul sine lăuntric....Citat de Sri Vasudeva despre depresie
Venera: Doamne, un regiment, măcar... Lady Robinson: Un regiment? ! Ai înnebunit? Vrei dragoste, sau război? Venera (deprimată): Sunt femeie şi sunt singură... Lady Robinson: O amantă ţi-ar fi de ajuns. Dar tu faci mofturi! Tu vrei...Citat de Valeriu Butulescu despre depresie