Ca Faust am o singură dorinţă doar Să-l înţeleg, să-l aflu pe Dumnezeu mereu El nu vrea să mă mai asculte, e-n zadar De când nu cred orbeşte în Dumnezeul meu.Citat de Iulia Hasdeu despre dumnezeu
Dumnezeul creaţiei, rămâne înlăuntrul sau îndărătul lucrării sale, sau dincolo de ea ori deasupra ei, nevăzut, subţiat până la nefiinţă, impasibil, curăţindu-şi unghiile.Citat de James Joyce despre dumnezeu
Dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea ale unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea ale unui Dumnezeu.Citat de Jean Jacques Rousseau despre dumnezeu
Dac-am crede-n Dumnezeu Ca în regi şi-n împăraţi, Nu ne-am război mereu Şi-am trăi ca între fraţi.Citat de Johann Gottfried von Herder despre dumnezeu
Imediat ideile vin asupra mea, direct de la Dumnezeu şi nu numai că văd teme distincte cu ochii minţii, dar ele sunt şi îmbrăcate în formele, armoniile şi orchestraţiile potrivite.Citat de Johannes Brahms despre dumnezeu
Întrebarea cu care se confruntă umanitatea este dacă Dumnezeul naturii va guverna lumea după legile Sale sau dacă preoţii şi regii o vor face bazându-se pe miracole fictive.Citat de John Adams despre dumnezeu
Raţiunea este mâna stângă a sufletului nostru, credinţa este mâna sa dreaptă şi cu acestea două împreună putem atinge divinitatea.Citat de John Donne despre dumnezeu
Am neglijat pe Dumnezeu şi pe îngerii Lui pentru bâzâitul unei muşte, pentru ţârâitul unui carcalac, pentru scârţâitul unei uşi.Citat de John Donne despre dumnezeu
Natura este o revelaţie a lui Dumnezeu; arta este o revelaţie a omului.Citat de John Ruskin despre dumnezeu
Orişice zdrobeşte individualitatea este despotism, fie că susţine a aplica voia lui Dumnezeu sau hotărârile oamenilor.Citat de John Stuart Mill despre dumnezeu
Orice îţi slăbeşte raţiunea, diminuează curăţenia conştiinţei tale, întunecă legătura ta cu Dumnezeu, îţi ia gustul pentru lucrurile spirituale, tot ce creşte dominaţia trupului asupra minţii, acestea sunt pentru tine păcate, indiferent cât de...Citat de John Wesley despre dumnezeu
Justiţia este practicată de însuşi Dumnezeu, şi nu poate fi îndeplinită în perfecţiunea sa de nimeni altul decât El. Atotcunoaşterea şi omnipotenţa sunt necesare pentru exercitarea sa din plin.Citat de Joseph Addison despre dumnezeu
Oamenii, oricât de înţelepţi, nu vor putea niciodată să schimbe ceva din ordinea cosmică construită de Dumnezeu.Citat de Jules Verne despre dumnezeu
Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul. În blestemul şi tortura destinului. Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere! Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea. Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului, Vârful lui va fi rece şi...Citat de Karl Marx despre dumnezeu
Cu dispreţ îmi voi arunca mănuşa Drept în faţa lumii, Ca să văd prăbuşirea acestui uriaş pitic, A cărui cădere nu-mi va înăbuşi înflăcărarea. Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor Printre ruinele lumii Şi, dând...Citat de Karl Marx despre dumnezeu
Intenţiile tale sunt determinate de acea fărâmă de divinitate ce-o purtăm cu toţii în noi.Citat de Khalil Gibran despre dumnezeu