Presa înlocuieşte tot mai mult comunicarea personală dintre oameni. Această substituţie defavorizează mai ales comunicarea iubitoare dintre oameni. Oricât de mari ar fi avantajele răspândirii presei, acest dezavantaj aproape că înclina balanţa de...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
A trebuit să fac un efort ca să-mi aduc aminte cu m-am purtat cu un olog. Şi asta pentru că m-am purtat cum se cuvine, adică bine. Faptele bune nu pot şi nu trebuie să ne bucure. Bucuria, binele nu se află în fapte, ci în liniştea, în libertatea...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Pare imposibil să iubeşti un om rău. Chiar este imposibil. Dar trebuie să iubim şi putem iubi nu omul, ci pe Dumnezeul cel înăbuşit, strivit în om, şi să-l iubim pe acest Dumnezeu, să încercăm să-l ajutăm să se elibereze. Şi asta e cu putinţă şi...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Cât timp trăieşti fără să te întrebi cine e cel care trăieşte în tine, trăieşti ca un animal. Dar de îndată ce te întrebi şi ai găsit în sinea ta pe cel prin care trăieşti, l-ai cunoscut pe cel care trăieşte în Tot, ai cunoscut şi iubirea, l-ai...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Trupul meu nu este eu, mintea mea nu este eu. Nu este eu nici conştiinţa mea. Eul, adevăratul meu eu este acel lucru de care sunt conştient. Căci deţin conştiinţa esenţei mele spirituale, dumnezeieşti. Nu înţeleg aceasta esenţă, dar numai ea este...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Mi se întâmplă ca atunci când iubesc pe cineva, nu doar văd, ci simt zâmbetul lui şi simt că eu sunt el, cum s-a întâmplat de curând cu băieţelul meu Kolia. Aşa se întâmplă mai ales când ţi-e milă. E confirmarea faptului că Dumnezeu e unul în noi...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Viaţa ni se prezintă ca mişcare. Pentru ca mişcarea să existe trebuie să avem un punct fix faţă de care să se producă mişcarea. Conştiinţa spiritualităţii noastre e un astfel de punct. Ceea ce ne pare mişcare este ridicarea vălurilor ce acoperă...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Cât de bine e să te simţi vinovat, să fii umilit, să ştii asta şi să nu te amărăşti. E cu putinţă. Şi cât e de necesar. Cât de rău e să crezi că ai dreptate, că eşti mai presus de alţii şi să te bucuri! E foarte rău, iar eu trec prin asta. E...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Am simţit atât de limpede superioritatea cosaşului care munceşte dimineaţa devreme pe roua câmpului, ba chiar şi în arşiţa de la miezul zilei, fată de starea mizerabilă a stăpânului care îşi citeşte la o cafea ziarul care îl enervează, plin de...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Iubirea nu-i un sentiment aparte între alte sentimente ( cum este înţeleasă de obicei ). Iubirea e numai urmarea conştiinţei mai mult sau mai puţin clare a apartenenţei la Tot. Degetele mâinii nu se iubesc unul pe altul, ci trăiesc o viaţă comună....Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Mi l-am amintit atât de viu pe dragul băieţel Nikolaşa, încât mi s-a părut că eu sunt el, că zâmbesc cu zâmbetul lui, că îmi strălucesc ochişorii lui. Aşa se întâmplă când iubeşti. Oare aceasta nu e o dovadă clară că în noi trăieşte un singur duh...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Dintre organele omului, mai presus de toate este raţiunea, iar omul nu poate, nu trebuie să renunţe la ea, căci viaţa lumii e lucrarea oamenilor călăuziţi de raţiune. Buna înţelegere a oamenilor se va realiza nu prin refuzul raţiunii, ci prin...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Te irită, te supără egoismul oamenilor. Dar gândeşte-te numai, şi vei vedea că sunt de compătimit. Sunt lipsiţi de binele cel mai mare, care nu se compară cu nimic, binele conştiinţei de sine a ceea ce e mereu liber, mereu bucuros, mereu în afara...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Moise nu a văzut pământul făgăduit spre care îşi conducea poporul. Îmi place foarte mult alegoria asta. Regretăm adesea că nu vedem roadele muncii noastre, dar să nu vedem, să înfăptuim fără aşteptarea răsplăţii e condiţia indispensabilă şi...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Eu sunt manifestarea Întregului în spaţiu şi timp. Tot ce este, toate acestea sunt eu, numai că eu sunt limitat de spaţiu şi timp. Ceea ce numim dragoste e numai manifestarea acestei conştiinţe. Manifestarea este, desigur, mai vie în raport cu...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Există două ştiinţe exacte: matematica şi morala. Una e cea mai superficială, cealaltă cea mai profundă. Ştiinţele astea sunt exacte si neîndoielnice pentru că toţi oamenii au aceeaşi raţiune care receptează matematica şi aceeaşi natură spirituală...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Ştiinţa despre legea iubirii (neîmpotrivirii) procedează la fel ca religia: nu neagă direct legea iubirii, dar pune mai presus de ea legi care o anihilează. În religie era supunerea faţă de puterea care vine de la Dumnezeu; în ştiinţă e supunerea...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Da, toate sau aproape toate nefericirile oamenilor vin din faptul că sunt preocupaţi de alţii, nu de sine. Dacă oamenii s-ar preocupa numai de sine, de adevăratul lor bine, fiecare ar fi (sau ar trebui să fie) mulţumit de viaţa lui, nu i-ar face...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Ce fericit sunt. Chiar dacă unii mă urăsc, fără să mă cunoască, mulţi, cât de mulţi mă iubesc mai mult decât merit. Oameni care, după opiniiile lor cvasireligioase pe care eu le distrug, ar trebui să mă urască, mă iubesc pentru fleacuri ca Război...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu
Una din două, ori facem un efort intelectual, încetăm să ne mai supunem guvernelor şi recunoaştem necesitatea supunerii faţă de Dumnezeu, ori continuăm să trăim aşa cum trăim. Dar dacă alegem această din urmă cale, trebuie să ţinem minte ce s-a...Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre dumnezeu