Sunt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sunt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adâncul firii sale şi nu se arată până nu-şi revin.Citat de Ion Druta despre durere
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri. Plouă. Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea, ce-o simt n-o simt în mine, în inimă, în piept, ci-n picurii de ploaie care curg. Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume...Citat de Lucian Blaga despre durere
De câte ori voi transpira și va rămâne ceafa udă, mă va durea capul. Un simplu masaj, 2 calmante, un antinevralgic e foarte bun...Citat de Dr Alexandru Cameniţă despre durere
Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile iar cenusa care ramane reprezinta amintirile.Citat de Octavian Paler despre durere
Nu există durere mai mare decât amintirea zilelor de bucurie în clipele de nenorocire.Citat de Dante Alighieri despre durere
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.Citat de Octavian Paler despre durere
Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor, peste durere, dezamăgire şi suferinţă.Citat de Tudor Arghezi despre durere
Personalitatea se naște din durere, este ca și focul făcut cu ajutorul amnarului.Citat de Jack Butler Yeats despre durere
Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire...Citat de Emil Garleanu despre durere
Cine altcineva, dacă nu zeitățile sunt acelea care trăiesc pentru totdeauna fără durere?Citat de Aeschylus despre durere
Daca prostia ar produce suferinta, sunt oameni care ar trebui sa umble pe ulita urland de durere.Citat de Mihail Sadoveanu despre durere
O întrebare rumegată la nesfârșit te macină la fel ca o durere înăbușită.Citat de Emil Cioran despre durere
Nu este durere mai mare decat sa-ti amintesti de zilele fericite in vremuri de rastriste.Citat de Dante Alighieri despre durere
In momentele cele mai sublime ale iubirii, ca si in cele mai adanci probleme ale moralei, trebuie sa ai in vedere doua prescriptii: sa nu minti niciodata si niciodata sa nu provoci dureri sufletesti.Citat de Paolo Mantegazza despre durere
Să nu scrii tot mai lasă un poem şi pentru mâine poimâine şi alte zile în care durerile te vor invada cerându-ţi capitularea păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe înapoi...Citat de Ionuț Caragea despre durere
Obrazul drept, botit spre ochiul stors, parca era inclestat si pecetluit pe totdeauna intr-o durere. Iar ochiul cel viu, mare si neguros, privea tinta in jos in neagra fantana a trecutului.Citat de Mihail Sadoveanu despre durere
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar...Citat de Octavian Paler despre durere
Ca deprindere timpurie, educaţia, într-adevăr, nu este o operă de cultură, ci una de creaţie continuă, căci este urmarea şi desăvârşirea zămislirii, a unei zămisliri care se face, cu atât mai puţină durere, cu cât vor fi mai înţelese mecanismele...Citat de Francis Bacon despre durere