Astăzi în România nu poţi să te mişti cu coatele mai departe de piept ca să nu dărâmi un calculator, încât copiii caligrafiază din ce în ce mai urât, dar pot cu viteză să scrie la un calculator. Ei bine, într-o asemenea lume trebuie ţinut cont de...Citat de Mircea Albulescu despre durere
Dintre toate speciile literare – hai să zic mai bine: dintre toate felurile de a scrie – jurnalul e cea mai absurdă. Mâna ta stângă dă bani mâinii tale drepte. Notezi, pentru tine, ceea ce tu însuţi ştii de fapt mult mai bine decât cel care...Citat de Mircea Cartarescu despre durere
Chiar dacă sunt nimeni, mă doare dacă-mi înţepi palma, şi durerea pe care o simt e a mea şi numai a mea, şi dacă nu-i pasă nimănui de ea, mie-mi pasă.Citat de Mircea Cartarescu despre durere
Ca leul în faţa tabelului lui Mendeleev amusinind feroasele-neferoasele, de-o neputinţă frenetică la sfârşitul de ev Între Dumnezeu şi Genetică oasele, mă dor oasele. În tramvaie, pe-acoperişuri - mă apucă subit o durere de...Citat de Mircea Dinescu despre durere
Cine ştie de ce lăcremez? Poate iubesc sau poate aştept; şi nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată.Citat de Mircea Eliade despre durere
Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.Citat de Mircea Eliade despre durere
După ce o perioadă e depăşită, durerile şi neliniştile sunt uitate.Citat de Mircea Eliade despre durere
Vine un timp când prietenia unui anumit nu-ţi mai spune nimic şi nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârşit. Sunteţi acum unul faţă de altul două organisme complet închise. Trebuie să cauţi alte organisme, alte suflete cărora...Citat de Mircea Eliade despre durere
Modalitatea de a reduce durerea pe care o asociaţi cu experienţele şi evenimentele pământeşti - atât ale voastre cât şi ale altora - este prin a schimba felul în care le priviţi.Citat de Neale Donald Walsch despre durere
Durerea este rezultatul unei gândiri greşite. Este o eroare în modul de a gândi.Citat de Neale Donald Walsch despre durere
În timp de durere, lasă-te singurătăţii. Şi cerul se acoperă cu nori când plouă.Citat de Nichita Stănescu despre durere
S-a confundat talentul cu munca, înţeleasă în sensul transportării pe umeri, de saci încărcaţi cu vorbe şi cuvinte... Talentul nu este muncă, ci revelaţie, el nu rezidă în timpul investit monoton, ci din durerea monotonă izbucnită în strigăt.Citat de Nichita Stănescu despre durere
Tu plutesti ca un vis de noapte deasupra sufletului meu. Iti sprijini tampla de inima mea ca de o piatra rosie, si astepti sa-ti spun numele tuturor lucrurilor pe care eu am ispravit de mult sa ti le mai spun. Gura mea e-n...Citat de Nichita Stănescu despre durere
Sunt fiu credincios al poporului meu şi-i ştiu şi durerea şi vrerea. Dorinţa poporului este şi-a mea. Să fie mai puternic, mai fericit, liber, stăpân pe-al său destin, mai mândru, mai falnic.Citat de Nicolae Ceausescu despre durere