Succesul şi eşecul, cei doi impostori ai condiţiei umane, deşi lucrează în tandem, sunt invidiaţi separat.Citat de Costel Zăgan despre eșec
Dacă suntem atât de autosuficienţi şi egoişti încât nu putem răspândi în jur puţină fericire şi apreciere fără a căuta să obţinem un profit în schimb – dacă sufletele noastre nu sunt mai mari decât merele pădureţe acre, ne vom alege cu eşecul pe...Citat de Dale Carnegie despre eșec
Dezvoltă-ţi succesul din eşecuri. Descurajarea şi eşecul sunt două din cele mai sigure trepte spre succes.Citat de Dale Carnegie despre eșec
Critică începând cu o laudă sinceră şi apoi adaugă critică propriu zisă. Dar nu folosi cuvântul dar între laudă şi critică pentru că acesta practic anulează efectul laudei. Transformă dar în şi, iar critica nu o formula astfel încât să facă aluzie...Citat de Dale Carnegie despre eșec
Am fost neobosit, chiar şi în faţa lipsei totale de încurajare şi sprijin, pentru că mult mai des decât ai crede, perseverenţa face diferenţa dintre succes şi eşec.Citat de Donald Trump despre eșec
Nenorocul e soarta la întâmplare, e expresia voii sorţii - în care nu putem interveni fiind deopotrivă la întâmplare, biete pretexte de eşec în timp.Citat de Emil Cioran despre eșec
Kant a trebuit să aştepte anii din urmă ai bătrâneţii pentru a vedea părţile întunecate ale existenţei şi a semnala eşecul oricărei teodicei raţionale... Alţii, mai norocoşi, şi-au dat seama de asta mai înainte chiar de a începe să filozofeze.Citat de Emil Cioran despre eșec
La polul opus al succesului nu se află eşecul, ci lipsa de ambiţie!Citat de Gabriel Petru Baetan despre eșec
În Evul Mediu exista Inchiziţia. Un eşec. Şi-a pus în minte să stârpească erezia şi a sfârşit prin a o perpetua. Cu fiecare eretic ars pe rug răsăreau alţi o mie. De ce asta? Pentru că Inchiziţia îşi ucidea duşmanii în văzul lumii, şi-i omora când...Citat de George Orwell despre eșec
Decide o dată pentru totdeauna că eşecul este doar o oprire temporară, nu o destinaţie.Citat de Herbert Harris despre eșec
Unii oameni sunt mai perseverenţi în a descoperi eşecul decât în a dobândi succesul.Citat de Herbert Harris despre eșec
Ce anume te împiedică să treci la fapte atunci când te confrunţi cu o problemă? Teama că nu o să faci ceea ce trebuie? Sau teama de un succes care ar contrazice ceea ce simţi tu despre tine? Indiferent dacă este vorba de teama de eşec sau teama de...Citat de Herbert Harris despre eșec
Carnea victimelor, se spunea, fusese a doua zi vândută în piaţă, ca să sature mulţimea. Dar răzmeriţele au continuat şi nimeni nu mai avea acum siguranţa vieţii sale sau a celor dragi. Câţiva agenţi ai Bedeker-ului au înscenat o tentativă de a...Citat de Ioan Petru Culianu despre eșec
Eşecul nu l-a descurajat pe Al-Kindi, care a explorat lumile djinnilor şi a decis să plăsmuiască alţii mai frumoşi şi mai desăvârşiţi decât crease Allah însuşi. Se spune că el a fost cel care a zămislit modelul lui Mekor Hayyim, demonul feminin...Citat de Ioan Petru Culianu despre eșec
Succesul este ceva anormal. Fiinţa omenească e biologic construită pentru eşec, dovadă că are picioare, nu roţi, coate în loc de aripi şi metabolism în loc de baterii.Citat de Isabel Allende despre eșec