Două rude îndepărtate, doi prieteni, două cunoştinţe vagi se pot revedea oricând, dar între doi îndrăgostiţi totul s-a terminat. Te-a interesat cel mai mic eveniment din viaţa celuilalt, ai suferit sau te-ai bucurat împreună, ţi-ai făcut 1000 de...Citat de Anton Holban despre evenimente
Limbajul nud al teatrului, limbaj care nu e virtual ci real, trebuie să ne permită, prin utilizarea magnetismului nervos al omului, să trecem dincolo de limitele obişnuite ale artei şi ale cuvântului, pentru a realiza activ, adică magic, în...Citat de Antonin Artaud despre evenimente
Niciodată nu există evenimente mărunte pentru inimă; ea măreşte totul: pune în aceaeaşi cumpănă prăbuşirea unui imperiu de paisprezece ani şi căderea unei mănuşi de femeie, şi aproape totdeauna mănuşa atârnă mai greu decât imperiul.Citat de Honoré de Balzac despre evenimente
Există fapte mici în aparenţă, dar care în viaţa sufletească sunt evenimente mari. Într-adevăr, uneori un gest conţine o întreagă dramă, accentul unui cuvânt destramă o întreagă viaţă, indiferenţa unei priviri ucide cea mai fericită iubire.Citat de Honoré de Balzac despre evenimente
Să schimbăm regula după care judecăm până acum ce e bine. Tot ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi e bun şi drept, tot ceea ce nu vrea este rău. Tot ceea ce Dumnezeu nu vrea este interzis. Alte fapte, pe care nu le-a pus sub semnul interdicţiei...Citat de Blaise Pascal despre evenimente
A muri de foame este un eveniment minor, dar a pierde moralitatea este un eveniment mareCitat de Confucius despre evenimente
S-a întâmplat ceva: un eveniment despre care e imposibil de spus ceva şi în acelaşi timp, e imposibil să păstrezi tăcerea.Citat de Edmund Burke despre evenimente
Viaţa mi s-a-închis de două ori înainte de sfârşit; Şi totuşi rămâne de văzut Dacă Viaţa Veşnică îmi va dezvălui Al treilea eveniment, nepetrecut, Dar atât de mare, de deosebit faţă de celelate două, Încât mi-e cu neputinţă să-l...Citat de Emily Dickinson despre evenimente
Richard Wagner, dacă îl evaluăm din unghiul importanţei sale pentru Germania şi pentru cultura germană, rămâne un mare semn de întrebare, o nenorocire germană poate, un destin în orice caz: dar ce contează? Nu este Wagner mult mai mult decât un...Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre evenimente
Dumnezeu, nemurirea sufletului, pocăinţa, dincolo - fără excepţie, concepte cărora nu le-am dedicat niciodată atenţie sau timp; nici măcar când eram copil. Probabil n-am fost niciodată destul de copilăros pentru ele. Nu cunosc, sub nicio formă,...Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre evenimente
Am considerat întotdeauna căsătoria ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa unui om, temelia fericirii sau a nenorocirii.Citat de George Washington despre evenimente
A naşte - Cuvânt ce trebuie evitat; înlocuiţi-l prin fericitul eveniment: Şi când va avea loc fericitul eveniment?Citat de Gustave Flaubert despre evenimente
Plecarea unui bric este un eveniment de mică importanţă pentru portul cel mai comercial din Anglia. Cine l-ar lua în seamă în mijlocul vapoarelor de toate tonajele şi de toate naţionalităţile pe care docuri întinse pe două leghe cu greu le pot...Citat de Jules Verne despre evenimente
Nu există pentru om decât trei evenimente: naşterea, viaţa şi moartea; El nu simte când se naşte, suferă că trebuie să moară şi uită să trăiască.Citat de Jean de La Bruyère despre evenimente
Oprimarea socială a maselor muncitoare, aparenta lor neputinţă completă în faţa forţelor oarbe ale capitalismului, care pricinuieşte omului muncitor de rând zi de zi, ceas de ceas suferinţe de o mie de ori mai îngrozitoare, chinuri de o mie de ori...Citat de Vladimir Ilici Lenin despre evenimente
Anul Nou reprezintă un eveniment anual nevinovat, fără nici un folos vădit pentru nimeni, cu excepţia de a fi un motiv pentru chefuri promiscue, apelative prieteneşti şi făgăduieli gratuite.Citat de Mark Twain despre evenimente
Un om nu se judecă după o vorbă... care i-a scăpat într-un moment oarecare, sub presiunea unor evenimente capabile să tulbure şi minţile cele mai sigure de sine.Citat de Nicolae Iorga despre evenimente
Tratamentul psihanalitic nu comportă decât un schimb de cuvinte între pacient şi medic. Pacientul vorbeşte, povesteşte evenimente din viaţa sa anterioară şi impresii din prezent, se plânge, îşi confesează dorinţele şi pornirile sale afective....Citat de Sigmund Freud despre evenimente
Nu am avut niciodată un vis telepatic. Şi nu pentru că nu aş fi avut vise care să conţină comunicarea că în cutare loc îndepărtat s-a produs un eveniment determinat, visătorul fiind liber în aprecierea sa de a decide dacă evenimentul s-a petrecut...Citat de Sigmund Freud despre evenimente
Un om sănătos, străin de psihanaliză, va spune despre actele ratate O, faptele acestea nu merită nici o explicaţie, sunt întâmplări mărunte. Ce înţelege el prin aceasta? Va pretinde că există evenimente neglijabile, aflate în afara înlănţuirii...Citat de Sigmund Freud despre evenimente