Exemplul nu este principalul lucru în influenţarea celorlalţi. Este unicul lucru.Citat de Albert Schweitzer despre exemplu
Un om care iubeşte umanitatea se face folositor nu atât prin actele sale cât prin exemplul pe care-l dă.Citat de Andre Gide despre exemplu
Cel mai mare dar pe care tu şi partenerul tău îl puteţi da copiilor voştri este exemplul unei relaţii intime, sănătoase şi iubitoare.Citat de Barbara De Angelis despre exemplu
Ceea ce are de spus Freud despre rolul sexualităţii, al plăcerii infantile şi al conflictului ei cu principiul realităţii, despre incest şi altele asemenea este în primul rând expresia cea mai adevărată a psihologiei sale personale. Este expresia...Citat de Carl Gustav Jung despre exemplu
Masculinul şi femininul, inclusiv caracterele psihice masculine şi feminine, s-ar putea compara, de exemplu, cu o anumită provizie de substanţe care, în prima jumătate a vieţii, sunt consumate oarecum inegal. Bărbatul îşi consumă provizia lui mare...Citat de Carl Gustav Jung despre exemplu
Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care...Citat de Constantin Brâncuși despre exemplu
Lemnul, de exemplu, este în sine şi sub toate aspectele, sculptural. Nu trebuie să-l distugem, nu trebuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul îşi are propriile-i forme, caracterul său individual,...Citat de Constantin Brâncuși despre exemplu
O carte pe care o scoţi din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală sunt mult mai educative decât o lecţie.Citat de Constantin Noica despre exemplu
Istoria arată că majoritatea evoluţiilor pozitive sau benefice din societatea umană au apărut ca rezultat al compasiunii. Gândiţi-vă, de exemplu, la abolirea sclaviei...Citat de Tenzin Gyatso despre exemplu
Critica făcută celorlalţi atrage de cele mai multe ori resentimente şi îi jigneşte pe aceştia. Inspiră-i să se schimbe prin puterea propriului exemplu.Citat de Dale Carnegie despre exemplu
Pe urmă, să ştii, Nu toate lucrurile sunt ceea ce par ele a fi. Nu tot ceea ce zboară e bun de gătit Nici soarele în jurul pământului nu-i învârtit Deşi aşa s-ar părea... Ramele sunt doar o parte din ce vezi umblând în noroi,...Citat de Doru Davidovici despre exemplu
Moartea neaşteptată a lui Eugene Carman M-a pus pe lista de promovare la leafa de cincizeci de dolari pe lună, Aşa cum spusesem în noaptea aceea soţiei mele şi copiilor. Dar n-a fost să fie – cred că Bătrânul Rhodes mă suspecta că aş...Citat de Edgar Lee Masters despre exemplu
Numai un chimist poate spune, iar uneori nici chiar chimistul, Ce va rezulta din amestecul Fluidelor cu lichidele. Şi cine ar putea spune Cum vor interacţiona bărbaţii şi femeile Unii cu alţii, or ce fel de copii vor rezulta. De...Citat de Edgar Lee Masters despre exemplu
O mare iubire sfârşeşte în extazul morţii, fiindcă de prea mult extaz, a sfârşit viaţa. Extazul e corosiv şi distrugător, fiindcă afectează centrul a tot ce este; el e suprema indiscreţie din iubire. După el nu mai poate fi nimic, fiindcă el...Citat de Emil Cioran despre exemplu
Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puţine iluzii, incapabil - prin meserie - să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, şiretenia, blândeţea prefăcută şi cinismul profund. Aceia dintre ei -...Citat de Emil Cioran despre exemplu
Tot ce ştiu am învăţat la şcoala prostituatelor, ar trebui să exclame gânditorul care acceptă totul şi refuză totul, când, urmându-le exemplul, s-a specializat în surâsul ostenit, oamenii nemaifiind pentru el decât clienţi, iar trotuarele lumii,...Citat de Emil Cioran despre exemplu
Mă întreb însă de ce trebuie să fie realitatea atât de simplă? Viaţa mi-a dovedit că, dimpotrivă, niciodată nu-i simplă şi chiar atunci când o situaţie ţi se pare uluitor de clară, când crezi că se sprijină pe ceva simplu de tot, descoperi,...Citat de Ernesto Sabato despre exemplu
Poţi afla multe lucruri de la copii. De exemplu, câtă răbdare ai.Citat de Franklin P. Jones despre exemplu
Tehnologiile care au cele mai profunde efecte asupra vieţii umane sunt de obicei simple. Un exemplu bun de tehnologie simplă cu consecinţe istorice importante este fânul. Nimeni nu ştie cine a inventat fânul - ideea de a tăia iarba toamna şi de a...Citat de Freeman Dyson despre exemplu
Duşmanii României au renunţat la acţiunile lor: au constatat că sunt suficiente cele ale preşedintelui ţării, Ion Iliescu, emanat de loviluţia din decembrie 1989; vezi, ca exemplu, mineriada din 13-15 iunie 1990.Citat de George Budoi despre exemplu