Indiferent de caz, fă-ţi timp pentru a te bucura de victoriile obţinute. Asta te va inspira să faci mai mult.Citat de Jim Rohn despre fericire
De obicei, o bibliotecă, sau lipsa acesteia, îmi spune ce crede o persoană sau dacă acea persoană gândeşte de fapt.Citat de Jim Rohn despre fericire
Churchill, Aristotel şi Lincoln au murit de mult, dar cuvintele lor încă mai pot stârni veneraţie, pot inspira şi instrui.Citat de Jim Rohn despre fericire
Oamenii mă întreabă adesea: Cum să dezvolt un venit deasupra mediei?. Răspunsul este să devii o persoană deasupra mediei.Citat de Jim Rohn despre fericire
Atunci când cineva devine milionar, cel mai puţin important lucru este ceea ce are. Cel mai important lucru este ceea ce a devenit.Citat de Jim Rohn despre fericire
O idee grozavă îţi poate schimba viaţa dacă o prinzi din zbor. Jurnalul trebuie să te însoţească tot timpul, indiferent unde te afli.Citat de Jim Rohn despre fericire
Fericirea este iubire pusă în practică, înseamnă să înţelegi ceea ce este evident şi să te temi, cu respect, de ceea ce este misterios.Citat de Jim Rohn despre fericire
Ce înseamnă bogăţia fără caracter, industria fără arta, cantitatea fără calitate, spiritul întreprinzător fără satisfacţie şi posesiunile fără bucurie?Citat de Jim Rohn despre fericire
În mod obişnuit, cuvântul nemulţumire nu este asociat cu acţiunea pozitivă. Şi totuşi, canalizată în mod potrivit, nemulţumirea poate schimba viaţa unui om.Citat de Jim Rohn despre fericire
Eşecul apare de fiecare dată când nu reuşim să gândim... astăzi, să acţionăm astăzi..., să ne pese, să năzuim, să urcăm, să învăţăm sau pur şi simplu să continuăm sa mergem... astăzi.Citat de Jim Rohn despre fericire
Mulţi dintre noi devin prea sceptici. Ne-am pierdut acea minunat de inocentă, simplă încredere. Nu lăsa ca acest scepticism sa te oprească. Crede în tine şi ai încredere în tine însuţi şi în scopurile tale. Şi emoţionează-te - ca un copil.Citat de Jim Rohn despre fericire
Vrei să fii deasupra mediei? Atunci încearcă să faci în aşa fel încât modul în care surâzi să fie deasupra mediei; interesul faţă de ceilalţi să fie deasupra mediei; intensitatea de a cuceri să fie deasupra mediei. Aceasta va schimba totul.Citat de Jim Rohn despre fericire
Există oameni care cred că disciplina este ceva nenatural - că a exista pur şi simplu este suficient. Ei consideră că nevoia de a te realiza este un exerciţiu nervos, realizat de om. Dar adevărul este că disciplina cooperează cu natura - unde...Citat de Jim Rohn despre fericire
O furnică nu renunţă niciodată. Dacă se îndreaptă într-o anumită direcţie şi îi pui un obstacol în cale, va încerca fie să urce peste el, sa treacă pe dedesubt sau să îl ocolească. Dacă dai la o parte obstacolul, merge mai departe. Şi dacă îi pui...Citat de Jim Rohn despre fericire
Crede aşa cum crede un copil. Crede fără scepticismul şi cinismul adultului din tine.Citat de Jim Rohn despre fericire
Nu trebuie să îţi fie ruşine să admiţi că nu eşti bun la toate atât timp cât eşti suficient de înţelept pentru a nu lăsa ca punctul tău slab să te împiedice să îţi realizezi scopurile, într-adevăr, să te cunoaşti este un aspect foarte important al...Citat de Jim Rohn despre fericire
Dacă există un singur lucru în legătură cu care merită să te entuziasmezi, aceasta este disciplina. Entuziasmează-te în legătură cu abilitatea pe care o ai de a face lucrurile necesare pentru a te dezvolta. Acesta este adevăratul entuziasm, nu...Citat de Jim Rohn despre fericire
Biblia ne învaţă că ar trebui să ne tratăm trupurile ca pe temple. Şi, într-adevăr, legile evreieşti referitoare la igienă sunt complicate şi severe. Însă dincolo de igienă, cred că trebuie să încercăm să ne împodobim templul, îmbrăcându-ne...Citat de Jim Rohn despre fericire
Singurul lucru mai rău decât speranţa pasivă este speranţa pasivă fericită. Asta se întâmplă când un om are cincizeci de ani şi este ruinat şi încă mai zâmbeşte şi mai speră. Aceasta este cu adevărat ceva groaznic. Aşa că fii serios. Pune-ţi...Citat de Jim Rohn despre fericire
Chiar cea mai mică disciplină poate avea un efect incredibil asupra atitudinii tale. Iar senzaţia de bine pe care o vei avea - acea senzaţie şocantă a valorii de sine care provine din faptul că ai început o nouă disciplină - este aproape la fel de...Citat de Jim Rohn despre fericire