De aceea sunt oameni care sunt foarte fericiţi: că au în faţă multe ţeluri pe care trebuie să le îndeplinească; ştiu că trebuie să fie sănătoşi, deştepţi, devreme acasă, bine îmbrăcaţi, bine hrăniţi, pentru că mai au multe, foarte multe de făcut....Citat de Mircea Albulescu despre fericire
Truda este singurul lucru care este generator de fericire. Numai că, atenţie, fericirea nu e cât lumea. De obicei e mai lungă, mai scurtă, mai prea scurtă, dacă e prea lungă se strică, îţi spun eu. E ca mâncarea care stă două-trei zile la...Citat de Mircea Albulescu despre fericire
Viaţa mea de om, nu spun artist, a avut şansa să cunoască fericirea.Citat de Mircea Albulescu despre fericire
Fericirea vine din muncă. Indiferent care este munca. Să sapi, să sculptezi, să scrii o poezie este o trudă.Citat de Mircea Albulescu despre fericire
Poezia pentru mine este un supliment de fericire. Cred că tot ceea ce am făcut într-un anumit moment, sub o anumită privire întregeşte sfera aceasta de foc şi lacrimă de bucurie care a fost viaţa mea.Citat de Mircea Albulescu despre fericire
Nu vreau să dau nume de actori importanţi care apar peste tot cu acelaşi chip. O, nu! Sunt foarte fericit când pot să fiu cat mai departe de mine. Am fost foarte fericit când Şerban Marinescu mi-a dat să joc în Cel mai iubit dintre pământeni. Am...Citat de Mircea Albulescu despre fericire
Cine este Albulescu ăsta? Este evreu, nu? Nu, domne, ta-su este Vasile Albulescu, dirijor la fanfara militară, mă-sa este catolică. Păi lucrurile stau aşa: pe mine tata a zis să mă boteze ca pe tac-su. Şi a spus Albulescu Iorgu şi aşa s-au făcut...Citat de Mircea Albulescu despre fericire
În ceea ce mă priveşte, pe lângă multe alte ciudăţenii ale minţii mele — mă gândesc uneori ce preţios aş fi ca material de studiu pentru un psiholog, chiar pentru un psihiatru, dar n-am de gând să-mi vând pielea atât de ieftin —, senzaţiile de...Citat de Mircea Cartarescu despre fericire
Nu-i nevoie să găseşti nici fericirea perfectă, nici armonia perfectă, nici creativitatea perfectă. Lucrul cel mai preţios este căutarea lor. Câtă vreme cauţi, eşti viu. Când ai găsit, eşti deja bătrân şi clasicizat.Citat de Mircea Cartarescu despre fericire
Plângi în colţul magaziei şi lacrimile-ţi rămân în pânza păianjenilor miraţi de-aşa muşte amare. O slujnică din secolul trecut se piaptănă fericită în pragul unei case cazate chiar ieri la cutremur. Nu poţi face nimic pentru...Citat de Mircea Dinescu despre fericire
Cine crede însă că fericirea în copilărie ţine de câte feluri de mâncare ai se înşală. Am trăit într-o lume ultramodestă, dar m-am simţit bine şi liber.Citat de Mircea Dinescu despre fericire
Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea.Citat de Mircea Eliade despre fericire
Este un lucru imoral să-ţi păstrezi o imagine perfectă în memoria unei femei. O izolezi, prin asta, o rupi de viaţă; atâţia bărbaţi de care s-ar fi apropiat liberă, poate fericită, dacă ai fi avut grijă să faci ordine în memoria ei, să te prezinţi...Citat de Mircea Eliade despre fericire
Întotdeauna când iubim, concepem dragostea ca fiind singura sursă de fericire şi fiind eternă iar persoana iubită fiind iubitul etern. Sunt frecvente expresiile te iubesc până la moarte, te voi iubi mereu... Dar trecerea timpului aduce cu sine o...Citat de Mircea Eliade despre fericire
O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea...Citat de Mircea Eliade despre fericire
Căsnicia e cel mai perfect fapt omenesc, când e concretizarea permanentă şi vie a unei fericiri etice. Şi e cel mai dezgustător când se înfăptuieşte prin laşitatea unuia dintre soţi.Citat de Mircea Eliade despre fericire
Fericirea e o stare din care nu se mai poate lua nimic şi căreia nu i se mai poate adăuga nimic.Citat de Mircea Eliade despre fericire