Duhul nostru este din Dumnezeu, deci numai în Dumnezeu el îşi poate găsi liniştea şi fericirea.Citat de Augustin de Hipona despre fericire
Fericit este omul care îşi acceptă seamănul cu defectele lui, aşa cum şi-ar dori ca seamănul să-l accepte pe el.Citat de St. Francis Of Assisi despre fericire
Dar se poate merge şi mai departe cu încercarea de a scăpa de realitate, îndrăznind să transformi lumea, să făureşti în locul ei o alta, ale cărei aspecte supărătoare să fie şterse şi înlocuite cu altele, potrivit propriilor noastre dorinţe. Acela...Citat de Sigmund Freud despre fericire
Se pretinde însă că fiecare din noi, sub o formă sau alta, se comportă ca un paranoic, corectează cu ajutorul visului acele elemente ale lumii care sunt de netolerat, ca apoi să insereze himere în realitate. Acest caz capătă o importanţă cu totul...Citat de Sigmund Freud despre fericire
Să încercăm acum să desprindem câteva caraceristici ale activităţii fantasmatice. Putem spune că oamenii fericiţi nu se dedau niciodată acestei activităţi, ci doar cei nesatisfăcuţi.Citat de Sigmund Freud despre fericire
Misiunea de a-l face pe individ fericit nu era în planul de creare a lumii.Citat de Sigmund Freud despre fericire
Ceea ce numim fericire, în sensul cel mai strict al termenului, rezultă dintr-o satisfacere mai degrabă imediată a nevoilor care au atins o mare tensiune, ceea ce, prin natura sa, nu este posibil decât sub formă de fenomen episodic.Citat de Sigmund Freud despre fericire
Cu ajutorul cuvintelor un om îşi poate face semenul fericit sau îl poate împinge la disperare, cu ajutorul cuvântului profesorul transmite ştiinţa sa elevilor, iar un orator pune stăpânire pe auditoriu şi îi determină judecăţile şi deciziile.Citat de Sigmund Freud despre fericire
Un alt procedeu de a asigura fericirea umană este mai radical şi mai energic, văzând în realitate unicul duşman, sursa oricărei suferinţe. Cum realitatea ne face viaţa imposibilă, potrivit concepţiei care stă la baza acestui procedeu se impune să...Citat de Sigmund Freud despre fericire
Investigaţiile psihanalitice au arătat clar că interdicţii provenind din conştiinţa morală împiedică individul să fructifice fericita modificare externă. Dar este o sarcină mult mai dificilă să aflăm care este natura şi originea acestor tendinţe...Citat de Sigmund Freud despre fericire
Principiul plăcerii este acela care determină scopul vieţii, guvernând de la bun început operaţiile aparatului psihic; nici o îndoială nu poate exista cu privire la utilitatea acestui principiu; cu toate acestea, întregul univers – atât...Citat de Sigmund Freud despre fericire
Caricatura, travestirea, parodia, precum şi demascarea sunt procedee ale minimalizării, cuvânt pentru care există în limba germană un corespondent fericit (herabseitzen). Ceva elevat este, în sens psihic, figurat, ceva mare şi presupun că acesta,...Citat de Sigmund Freud despre fericire
Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai...Citat de Sigmund Freud despre fericire
Cetatea Virtuţii este Cetatea Raţiunii Divine. Căci numai, instituind Raţiunea ca Normă a Fericirii, în cetate vor domni cei cu adevărat bogaţi, nu în bani, ci în ceea ce trebuie să fie bogat omul fericit: într-o viaţă bună şi raţională.Citat de Socrate despre fericire
Mulţi oameni îşi închipuie că mulţumirea şi fericirea – şi mă rog, cine nu tânjeşte după ele! - ar consta în lux, în fast şi în strălucirea exterioară. Dar eu socotesc că a nu avea nevoie de nimic, e divin. A avea nevoie de cât mai puţin e cel mai...Citat de Socrate despre fericire
Legea nu se sinchiseşte ca o singură clasă să o ducă deosebit de bine, în cetate – ci ea orânduieşte ca în întreaga cetate să existe fericirea, punându-i în acord pe cetăţeni prin convingere şi constrângere, făcându-i să-şi facă parte unul altuia...Citat de Socrate despre fericire
Secretul fericirii nu constă în a căuta mai mult, ci în a te bucura de mai puţin.Citat de Socrate despre fericire
Ce fericit aş fi să pot alunga şi eu grijile oamenilor şi să le dau, în schimb, ceva mai bun. Dar de unde să adun eu pentru asta atâta putere omenească, de vreme ce puterea divină n-o am? (Tu, din fiecare cuvânt, scoţi ce vrei. Ai putere...Citat de Socrate despre fericire