Amintirile sunt o haină magică ce nu se uzează din pricina folosirii.Citat de Robert Louis Stevenson despre haine
Deşi hainele îi erau jerpelite şi vorba grosolană, nu aducea a marinar de rând; mai curând părea să fie un comandant sau un secund deprins să fie ascultat ori să lovească.Citat de Robert Louis Stevenson despre haine
După cum prost e acela care, atunci când vrea să cumpere un cal, nu-l examinează pe acesta, ci pătura şi frâul; tot astfel e prost la culme acela care preţuieşte pe om după haină sau după condiţie, care ne învăluie ca o haină.Citat de Seneca despre haine
Când am îmbrăcat haina călugărească, Domnul m-a făcut să înţeleg cât de darnic este faţă de cei care se înving pe ei înşişi pentru a-i sluji lui. În aceeaşi clipă am simţit în sufletul meu o mulţumire atât de mare pentru starea pe care am ales-o,...Citat de Sfanta Tereza De Avila despre haine
Când Pericle se afla pe patul de moarte a spus că pentru el fericirea cea mare era că din pricina lui nici un cetăţean al Atenei nu a trebuit să îmbrace haina de doliu. Ce vom spune noi, înainte de a muri? Să te întreci, în calitate de domnitor al...Citat de Socrate despre haine
Fleacuri vanitoase, aşa cum par, hainele au scopuri mai importante decât să ne ţină de cald: ne schimbă perspectiva asupra lumii şi perspectiva lumii asupra noastră.Citat de Virginia Woolf despre haine
De aş avea hainele împodobite ale cerului Cusute cu rază de soare şi de argint, Albastrele, ştersele şi negrele haine Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii, Aş întinde hainele sub picioarele tale; Dar eu, săracul de mine, n-am...Citat de William Butler Yeats despre haine
Cei care acordă maximă importanţă hainelor pe care le poartă, în general, n-au o valoare mai mare decât hainele lor.Citat de William Hazlitt despre haine
Te vei asigura că: hainele mele sunt păstrate în ordine; primesc în fiecare zi trei mese în camera mea; dormitorul şi biroul meu sunt curate şi, în special, că nimeni altcineva nu-mi foloseşte biroul.Citat de Albert Einstein despre haine
Este curios cum lucrurilor grave le place să se deghizeze în haine frivole pentru a nu fi luate în seamă.Citat de Ana Blandiana despre haine
Dacă bărbaţii par mai serioşi decât femeile, e doar din cauză că poartă haine mai întunecate.Citat de Andre Gide despre haine
Un scoţian din Ulster poate ajunge să nu mai creadă în Dumnezeu, dar nu să poarte de sabat hainele din timpul săptămânii.Citat de C. S. Lewis despre haine
Uneori trotuarele negre par negre omizi cu mii de picioare articulate. De unde vin şi ce îi goneşte pe toţi? E greu să admiţi că în fiecare palpită o altă durere, alt sânge, alte ambiţii şi poate o scânteie din focul divin. E greu să admiţi că...Citat de Cezar Petrescu despre haine
Începi prin a-ţi da pălăria, apoi haina, apoi cămaşa, apoi pielea şi în sfârşit sufletul.Citat de Charles de Gaulle despre haine
Când eşti în vacanţă, poţi purta cele mai colorate şi casual haine, însă trebuie întotdeauna să fii elegantă.Citat de Christian Dior despre haine
La femeia prost îmbrăcată îţi aminteşti haina. La femeia bine imbrăcată îţi aminteşti persoana.Citat de Coco Chanel despre haine
Am redat libertatea trupului feminin; acesta transpiră în haine de paradă, sub dantele, corsete, lenjerie, căptuşeală.Citat de Coco Chanel despre haine
Nu e aparenţa, e esenţa. Nu sunt banii, ci educaţia. Nu sunt hainele, ci clasa.Citat de Coco Chanel despre haine