Sunt "câţiva", mulţi la număr, care se bucură că contribuie cu ceva, şi atunci îţi corectează o literă sau o virgulă, la o idee la care tu te-ai gândit poate zile-luni-ani de zile.Citat de Marius Torok despre idee
Puterea celor inteligenti sta in ideile lor, puterea celor prosti sta in numarul lor.Citat de Marius Torok despre idee
Deseori ideile străine te pot ajuta; deseori ele te pot și îngropa.Citat de Nicolae Mareș despre idee
Luându-ne după urme, am părăsit mlaştina şi am străbătut o perdea de mărăcini şi copaci. Acolo se deschidea un luminiş şi în locul acela deschis am văzut cinci dintre cele mai extraordinare lighioane pe care mi-aş fi închipuit că o să le întâlnesc...Citat de Arthur Conan Doyle despre idee
Ce sunt toate frământările popoarelor decât năzuinţa de a realiza ideea dreptului lor, de a apăra această idee, atât în relaţiile dintre popoare, cât şi în acelea dintre clasele sociale.Citat de Alexandru Dimitrie Xenopol despre idee
Marea forţă a ordinului nostru constă în caracterul său tainic; de aceea faceţi astfel încât să nu apară nicicând în public sub numele său adevărat, ci întotdeauna mascat de un alt nume, şi să sugereze cu totul alte îndeletniciri decât cele...Citat de Johann Adam Weishaupt despre idee
Când vorbesc de capitalul evreiesc, de politica evreiască şi de dominaţia evreiască, nu mă refer neapărat la evrei. Mă refer mai degrabă la tot ce nu e cu adevărat german. Evreii au infestat cultura şi politica germană cu viziunile lor. Încercând...Citat de Adolf Hitler despre idee
Sarcina propagandei constă în grija ca o idee să-şi câştige adepţi, fiind o încercare de a impune o doctrină asupra întregului popor.Citat de Adolf Hitler despre idee
Pentru un conducător politic, ideile şi instituţiile religioase ale poporului său trebuie să rămână întotdeauna inviolabile; altminteri, să înceteze să mai fie un om politic, şi să devină un reformator, dacă are stofă!Citat de Adolf Hitler despre idee
Cel care crede că nu poate trece de la o organizaţie politică la reformarea religioasă nu dovedeşte decât că nu are nicio idee despre originile credinţei religioase, ca să nu mai vorbim de învăţăturile religioase şi impactul lor teologic.Citat de Adolf Hitler despre idee
Suntem germani de diferite credinţe, dar suntem un singur popor. Care credinţă prevalează asupra celeilalte nu contează, cu adevărat important e doar dacă creştinismul rezistă sau se prăbuşeşte... Printre noi nu vom tolera pe nimeni care atacă...Citat de Adolf Hitler despre idee
Nu poţi forţa ideile. Ideile de succes sunt rezultatul creşterii lente. Ideile nu ating perfecţiunea într-o zi, indiferent cât de mult studiu au la bază.Citat de Alexander Graham Bell despre idee
Inventatorul... priveşte lumea şi nu este mulţumit cu lucrurile aşa cum sunt. El vrea să îmbunătăţească orice vede, el vrea să ajute lumea; el este bântuit de o idee. Spiritul invenţiei îl posedă, căutând materializare.Citat de Alexander Graham Bell despre idee
Moravurile se schimbă odată cu averea, florile cu anotimpul, ideile cu cărţile, iar principiile cu timpul.Citat de Alexander Pope despre idee
Oricine poate vedea că toate aceste ezoterisme sunt unul şi acelaşi şi că, în spiritul lor, vor să spună acelaşi lucru. Ele indică o aceiaşi idee geometrică, numerală, organică, armonioasă, ocultă, care reconciliază omul cu natura şi cu viaţa....Citat de Antonin Artaud despre idee
Gândurile tainice şi ideile a doi adversari sunt totdeauna ghicite reciproc. Uneori cei doi duşmani au aceeaşi luciditate de gândire, aceeaşi forţă de pătrundere intelectuală, ca şi doi îndrăgostiţi, care ghicesc unul în sufletul celuilalt.Citat de Honoré de Balzac despre idee
Un cuvânt face cât o idee într-o ţară unde omul este mai atras de eticheta sacului decât de conţinutul lui.Citat de Honoré de Balzac despre idee
Toate ideile care sunt în Dumnezeu se acordă întru totul cu obiectele lor şi deci toate sunt adevărate.Citat de Baruch Spinoza despre idee